Te asteptam si pe retelel sociale

Gimnastica

La 24 de ani, Larisa Iordache se întoarce în gimnastică

Medaliată olimpică, mondială şi multiplă campioană europeană, ea va reveni în luna noiembrie în competiţii, după o pauză de trei ani şi după trei operaţii la tendonul ahilian.

Larisa Iordache s-a accidentat, în octombrie 2017, la Campionatele Mondiale, în timp ce se încălzea pentru calificările la sol. Ea urma să evolueze la toate cele patru aparate pentru calificarea în finală la individual-compus, dar a părăsit sala într-un scaun cu rotile, iar diagnosticul a fost de ruptură de tendon ahilian stâng.

Gimnasta va participa la Campionatele Naţionale de la Ploieşti (17-19 noiembrie). Obiectivul Larisei şi al antrenorilor săi, Lăcrămioara şi Cristian Moldovan, este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Campionatele Europene din decembrie, de la Mersin (Turcia), vor fi un test pentru împlinirea visului Larisei.

Iordache a participat la JO Londra 2012 unde a obţinut medalia de bronz cu echipa României. Ea este de cinci ori campioană europeană și de două ori vice-campioană mondială la gimnastică.