Te asteptam si pe retelel sociale

Ştiri

Italianca Francesca Schiavone a învins cancerul

Francesca Schiavone, în vârstă de 39 de ani, a anunţat, vineri, că în ultimele luni nu a mai fost activă pe reţelele de socializare deoarece a luptat cu cancerul, dar a învins boala şi acum este fericită.

Francesca Schiavone s-a retras din activitatea competiţională în septembrie 2018. Ea este prima jucătoare italiană care a câştigat un turneu de Mare Slem ( la Roland Garros, în 2010) şi are în palmares opt trofee şi încă 12 finale jucate la simplu. La dublu, Schiavone a câştigat şapte trofee. În plus, Francesca Schiavone a câştigat de trei ori Fed Cup cu echipa Italiei: 2006, 2009, 2010.

Salutări tuturor, după 7-8 luni de absenţă din social media şi din lume, vreau să vă împărtăşesc ce mi s-a întâmplat. Am fost diagnosticată cu cancer. Am făcut chimioterapie, am avut de dus o luptă grea şi acum încă respir, am câştigat această luptă. Iar acum am revenit în acţiune. Cel mai frumos lucru este că am reuşit să câştig această luptă. Când mi-au spus asta în urmă cu câteva zile, am fost foarte fericită. Şi acum sunt fericită”, a scris Schiavone pe Twitter, în limba engleză.

Litere volumetrice Volumetrii din alama Banner Oferta de Pret Montaje si decorari materiale publicitare Panouri publicitareSistem pop-up spider Roll-up - https://www.atlasms.ro/

Revista Sport Magazin (sportm.ro) este o publicație a trustului de presă Clubul Media Business


Email: contact@clubulmedia.ro

Telefon: 0744525607

PENTRU A OBȚINE REZULTATELE DORITE ÎN SEO ȘI BRAND-AWARENESS COMANDĂ ADVERTORIALE PREMIUM CU LINK-URI DOFOLLOW CĂTRE SITE-UL TĂU ÎN CELE PESTE 150 DE SITE-URI INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE ALE TRUSTULUI DE PRESĂ CLUBUL MEDIA BUSINESS, PRINTRE CARE:


https://businessphilosophy.ro


https://sportm.ro


https://sportprofit.ro


https://totceeaceeste.ro


https://superprofit.ro

O publicație a Clubului Media Business.      

Recomandarea noastra: