Halep: Sper că anul acesta sunt mai puternică şi că o să pot să câştig din nou trofeul

Simona Halep a declarat, după ce a învins-o pe Katerina Kozlova, că speră ca anul acesta să câștige din nou Indian Wells.

„Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi venit şi m-aţi susţinut. Este o atmosferă frumoasă şi datorită vouă am putut lupta şi câştiga acest meci. Vă mulţumesc foarte mult! Sunt totdeauna agitată când intru pe marile terenuri, aici este unul frumos, iar publicul este drăguţ întotdeauna, astfel că vreau mereu să dau tot ce am mai bun, să câştig meciul pe care îl joc. A fost foarte dificil împotriva ei, pentru că nu mai jucasem cu ea. A fost un pic greu să găsesc ritmul, să-i citesc jocul. Este o jucătoare bună şi sunt mândră că am câştigat în două seturi. Ţin minte trofeul, este foarte greu şi nu am putut să-l ridic atunci când am câştigat. Sper că anul acesta sunt mai puternică şi că o să pot să-l câştig din nou. Dar este foarte devreme să mă gândesc la titlu şi nu am aşteptări, nu vreau să pun presiune pe mine, vreau doar să vin aici şi să lupt pentru fiecare meci pe care-l joc şi apoi vom vedea”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a acces în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, după ce a învins-o pe Katerina Kozlova din Ucraina, locul 114 WTA, venită din calificări, cu scorul de 7-6 (3), 7-5.

În optimi, Halep va evolua cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA sau cu letona Jelena Ostapenko, locul 22 WTA şi cap de serie numărul 22.