Galatasaray a sărbătorit 25 de ani de la câştigarea Cupei UEFA, eveniment la care au fost prezenți Hagi şi Popescu

Galatasaray a sărbătorit 25 de ani de la câştigarea Cupei UEFA, eveniment de la care nu puteau lipsi doi dintre cei care au scris istorie pentru echipa din Istanbul, Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu.

“La invitaţia clubului Galatasaray am fost prezent, astăzi, la Istanbul, la întâlnirea cu foştii colegi alături de care am câştigat Cupa UEFA, ocazie cu care am vizitat şi noua bază sportivă a campioanei „Cim Bom Bom”.

Mulţumesc preşedintelui Dursun Aydın Özbek, mulţumesc Galatasaray, mereu în inima mea.”, a notat Hagi pe Facebook.

„17 mai nu este deloc o zi oarecare pentru mine. Este, cu siguranţă, cea mai încărcată de semnificaţie dată din cariera mea.

Această zi specială înseamnă:

2000 • Câştigarea Cupei UEFA cu Galata, după marcarea penalty-ului decisiv în finala cu Arsenal.

1989 • Primul gol la echipa naţională, într-o victorie 1-0 cu Bulgaria, în calificările pentru Mondialul din Italia ’90.

2003 • Ultimul meci din cariera mea de fotbalist profesionist, pentru Hannover”, a scris el pe Facebook.

FOTO: Galatasaray

Stiri recente

Trei ceremonii de deschidere a Cupei Mondiale, care ocupă va dura 39 de zile / 48 de echipe la start, 104 meciuri în 16...

Cea mai mare ediţie de Cupă Mondială începe joi, cu 48 de echipe la start. Se vor disputa 104...