Giggs, ales fotbalistul anului in Premier League

Mijlocaşul lui Manchester United, Ryan Giggs (35 ani), a fost votat de Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti (PFA) cel mai bun jucător al anului în campionatul Angliei, distincţie pe care nu a mai primit-o niciodată în cariera sa

La meciul disputat miercuri contra lui Arsenal în semifinalele Ligii Campionilor, Giggs a bifat cea de-a 800-a prezenţă în tricoul lui United.

„Am fost norocos şi am câştigat o mulţime de trofee de-a lungul carierei, dar acest premiu este cel mai important, deoarece voturile sunt acordate de jucători. Avem un sezon fantastic, pe care îmi doresc să-l terminăm glorios. Managerul a avut un rol decisiv în formarea mea ca fotbalist. Ne cunoaştem de peste 20 de ani, iar relaţia noastră a fost întotdeauna una nemaipomenită. Voi continua să joc pentru United atât timp cât va fi nevoie de mine”, a spus fostul internaţional galez.

Giggs este legitimat la Manchester United de la vârsta de 13 ani, iar debutul său la gruparea de pe „Old Trafford” s-a consemnat în 1991, într-o partidă cu Everton. În cele aproape 19 sezoane pe care le-a petrecut la United, mijlocaşul şi-a trecut în palmares 10 titluri în Premier League, patru cupe al Angliei, dar şi două Ligi ale Campionilor. 

Stiri recente

Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, a încetat din viaţă

Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, a încetat din viaţă, marţi, la vârsta...