FINALA NBA/ LA Lakers – Dinastia din ”Orasul ingerilor”

Los Angeles Lakers a cucerit pentru a cincisprezecea oară titlul NBA, după unul dintre cele mai dramatice playoffuri din istoria ligii. Kobe Bryant a fost numit, în premieră, MVP al finalei

În urmă cu un an, Los Angeles Lakers pierdea finala cu Boston Celtics în şase meciuri, ultima partidă de la TD Banknorth Garden fiind câştigată de „celţi” cu 131-92, ceea ce reprezintă cea mai mare diferenţă într-un meci de „câştigă sau pleacă acasă” din istoria ultimului act al ligii profesioniste de peste ocean. Paul Pierce, Kevin Garnett şi Ray Allen îi trimiteau „la pescuit” pe Lakers într-o manieră categorică ce avea să aibă însă un efect de bumerang. Kobe şi compania nu au căzut psihic ci au luat-o de la zero, concentrându-şi toată furia pe noul sezon, care avea să fie o nouă „cărămidă” la „temelia” clădirii celei mai iubite echipe de baschet din lume.

Sezonul

Pe 28 octombrie 2008, L.A. joacă primul meci în noul sezon, partidă pe care o câştigă la Staples Center împotriva celor de la Portland Trail Blazers. Mult aşteptatul debut al lui Greg Oden, care a stat un an pe „tuşă” din cauza unei accidentări, a reprezentat doar o replică „palidă” pe lângă forţa arătată de echipa lui Phil Jackson.

Data de 8 decembrie reprezintă ziua în care Lakers ajunge la victoria cu numărul 17, în primele 19 meciuri ale stagiunii, ceea ce reprezintă egalarea celui mai bun start din istoria clubului. 17 zile mai târziu californienii se răzbună pentru finala pierdută în 2008 şi trec de Boston Celtics cu 92-83, stopând astfel o serie de 19 succese consecutive a marilor rivali şi oferindu-le acestora un Crăciun trist. Phil Jackson acumulează, în acest timp, victoria cu numărul 1000, devenind antrenorul care ajunge la această cifră în cel mai scurt timp, în istoria NBA.

A doua zi a lunii februarie aduce o performanţă incredibilă pentru Kobe Bryant, care înscrie 61 de puncte în cea mai faimoasă arenă din lume, Madison Square Garden, şi bate astfel vechiul record deţinut de Michael Jordan. Şase zile mai târziu băieţii lui Phil Jackson opresc o serie de 23 de meciuri fără înfrângere pe teren propriu pentru Cleveland Cavaliers, marea favorită la titlu. Tot în februarie Kobe câştiga premiul MVP la All Star Game-ul din Phoenix, împreună cu cel alături de care a cucerit precedentele trei inele de campion, Shaquille ONeal, actualmente „Marele Cactus” al lui Suns.

La 27 martie, Lakers se asigură de prima poziţie în conferinţa de vest, după o victorie cu New Jersey Nets, şi încearcă să obţină şi avantajul terenului propriu pentru o eventuală finală NBA cu Cavs, lucru care nu se întâmplă în ciuda celor 65 de victorii, deoarece Cleveland acumulează 66. Ultimul meci al sezonului regulat este câştigat cu 125-112, în faţa lui Utah Jazz, pe 14 aprilie.

Playoff-ul

Tot Utah Jazz avea să fie şi primul adversar pentru Lakers, în post-sezon, unul pe care l-a răpus relativ uşor, 4-1 la general. Singurul moment în care Bryant, Gasol, Odom şi compania au arătat că au slăbiciuni a fost meciul trei, câştigat de „cântăreţii de jazz”.

Pe 17 mai, trupa din „Oraşul îngerilor” încheie seria cu Houston Rockets, după şapte meciuri în care „puterea” a alternat dintr-o parte într-alta. „Texanii” au avut 1-0 la general şi l-au pierdut pe Yao Ming după meciul trei, acesta alăturându-se marelui absent de la Houston, Tracy McGrady. Încă se mai pune întrebarea: ce ar fi fost dacă marele chinez nu ar fi avut acea problemă gravă la gleznă care l-a ţinut departe de parchet?

Finala conferinţei de vest se încheie pe 29 mai. După şase dispute, Lakers trec de Denver Nuggets, „minerii” arătând multă determinare însă şi lipsă de experienţă. Singurul baschetbalist din tabăra trupei din Colorado care ştia ce înseamnă câştigarea unui titlu era Chauncey Billups, MVP-ul finalei din 2004, atunci când juca la Detroit Pistons, iar echipa din „Motor City” trecea chiar de Lakers. Nici măcar ambiţia nebună a lui Kenyon Martin, de a răzbuna umilinţa din 2002, când juca la Nets şi pierdea în ultimul act contra grupării din L.A. cu 0-4, nu a fost îndeajuns.

Finala

Toată lumea îşi dorea un ultim act între Los Angeles Lakers şi Cleveland Cavaliers. Până şi agenţiile de publicitate şi firmele de echipament sportiv sau băuturi energizante şi-au orientat campaniile de marketing pe duelul dintre Kobe a.k.a. „The Black Mamba” şi LeBron a.k.a „The Chosen One”. Toată lumea, mai puţin un anume Dwight Howard, supranumit „Superman”, secondat de câţiva senzaţionali aruncători de trei puncte, Hedo Turkoglu, Rashard Lewis sau legenda streetball-ului new york-ez, Rafer Alston. Orlando Magic a scos pe traseu Philadelphia 76ers, Boston Celtics, campioana en-titre, şi pe „cavalerii” lui LeBron James. Stan van Gundy, antrenorul „magicienilor”, nu a uitat că în 2006 a fost dat afară de la Miami Heat, după ce construise o super echipă. Miami avea să câştige titlul, însă gloria i-a revenit lui Pat Riley. Ambiţia lui van Gundy a fost însă un obstacol mult prea mic pentru Kobe Bryant, care a demonstrat încă o dată, aşa cum spune reclama la „Nike Basketball”, faptul că „nu se ştie răspunsul la întrebarea: cum poate fi oprit cineva care este de neoprit?”

Lakers câştigă astfel titlul cu numărul 15, în şase meciuri, şi reduce la doar două lungimi distanţa faţă de marea rivală, Boston Celtics, în timp ce Magic se poate mulţumi cu prima victorie într-o fi nală NBA, după ce la unica apariţie anterioară pierduse fără drept de apel, 0-4 cu Houston Rockets, în 1995. O câştigătoare meritată şi un MVP al fi nalei care aştepta de o viaţă acest trofeu, precedentele trei inele de campion fi ind umbrite de faptul că Shaquille ONeal era atunci considerat „motorul diesel” al trupei din L.A. Fără doar şi poate, Kobe Bryant este acum cel mai bun baschetbalist al planetei şi a câştigat aproape tot ce se putea în sportul cu mingea la coş. Mai îi trebuie doar un titlu mondial cu SUA, dar vine 2010 şi Campionatul Mondial din Turcia şi rezolvă el şi problema asta…

Where Amazing Happens

Playoff -ul 2009 a fost unul dintre cele mai dramatice din istoria NBA. Chiar dacă fi nala nu a avut o tensiune foarte ridicată, multe alte serii au atins cote paroxistice. Seria dintre Boston Celtics şi Chicago Bulls, din prima rundă a conferinţei de est, s-a decis după şapte meciuri, dintre care patru au avut nevoie de prelungiri. În total s-au jucat şapte reprize de prelungiri, ceea ce înseamnă încă 35 de minute, deci aproape un meci întreg. Punctul culminant a fost atins în jocul cu numărul şase, câştigat de „tauri” după trei reprize suplimentare.

„Nu pot să fi u sigur, însă dacă nu visez s-a terminat. Ne vedem în Boston pentru meciul şapte”, au fost cuvintele comentatorului televiziunii americane la încheierea partidei. Celtics a câştigat confruntarea decisivă şi a trecut în semifi nalele conferinţei, unde aveau să piardă, tot după şapte meciuri pline de coşuri în ultimele secunde şi reveniri incredibile, în faţa lui Orlando Magic. Disputa dintre Altlanta Hawks şi Miami Heat, din prima rundă a estului, a fost la polul opus. Deşi a avut parte de şapte jocuri, dramatismul a lipsit cu desăvârşire, echipa care a câştigat impunându-se de fi ecare dată la peste 10 puncte diferenţa. În total au fost doar 12 alternări la conducerea jocului în 336 de minute de joc! Era mai simplu să câştige cine marca primul coş.

Ştiaţi că…

Phil Jackson, o dată cu acest titlu, l-a depăşit pe Red Auerbach, regretatul tehnician al lui Boston Celtics, care strânsese nouă inele de campion alături de dinastia „celţilor”? Jackson a ajuns acum la cifra zece, după cele şase obţinute cu Chicago Bulls, în anii 90, şi cele trei cu Lakers, între 2000 şi 2002

La doar 30 de ani şi 171 de zile, Kobe Bryant a devenit cel mai tânăr jucător, din istoria NBA, care ajunge la 23.000 de puncte marcate în carieră? El l-a depăşit pe Wilt Chamberlin, căruia i-a trebuit aceeaşi perioadă, plus încă cinci zile, pentru a ajunge la această sumă.

Pe 10 aprilie Kobe Bryant a „trecut” peste Charles Barkley în clasamentul marcatorilor „all-time”, din liga profesionistă? Performanţa a venit în urma unui meci cu Portland, în care Kobe a marcat 32 de puncte.

Gina Marie Incandela, fetiţa minune care a cântat imnul naţional al SUA în meciurile de acasă ale lui Orlando Magic, are doar şapte ani şi suferă de autism? Până la trei ani nu a vorbit deloc însă s-a tratat prin muzică.