FC Rapid cere ministrului Bode să ia măsuri împotriva jandarmilor

FC Rapid acuză jandarmii de abuz la adresa suporterilor la meciul cu FCSB, din etapa a XVII-a a Superligii.

Rapidiştii cer intervenţia ministrului de Interne, Lucian Bode, spunând că fanii au fost dezbrăcaţi, fotografiaţi şi inventariaţi. Fiindu-le încălcat dreptul la demnitate.

„Am primit cu indignare vestea privind modul în care forţele de ordine au înţeles să trateze suporterii noştri înainte de intrarea în Arena Naţională, pentru partida din 6 noiembrie.

Tratamentul la care aceştia au fost supuşi din partea jandarmilor, care i-au separat după criterii doar de ei ştiute, dezbrăcat. fotografiat şi inventariat ca pe nişte obiecte, este unul nu doar abuziv. ci unul care încalcă unul dintre cele mai elementare drepturi ale omului.: dreptul la demnitate.
Acesta este un drept fundamental, recâştigat de români la Revoluţie, şi nu vom accepta ca el să fie terfelit din niciun motiv. Cu atât mai puţin pentru simpla “crimă” de a fi membru al unei galerii.
Am luat asupra noastră munca de a umple stadioanele cu spectatori ca odinioară. pentru că am ales să conducem prin puterea exemplului şi să nu aşteptăm nimic de la alţii.
Asemenea lui Don Quijote, pare că ne luptăm, însă, cu morile de vânt: cu cât facem mai multe ca să atragem suporterii pe stadioane. cu atât mai multe statul face ca să îi gonească.
Astfel de acţiuni desprinse din vremuri de tristă amintire nu fac decât să slăbească încrederea nu doar a suporterilor rapidişti. ci a tuturor iubitorilor de sport, în tot ceea ce înseamnă poliţişti şi jandarmi.
Cerem în mod public d-lui Ministru Bode să ia măsuri urgente pentru stoparea acestei practici a Jandarmeriei Române. pentru stabilirea împrejurărilor în care aceste ordine, vădit nelegale, au fost date şi executate şi pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi.
Le mulţumim suporterilor noştri pentru că au pus pe primul loc prezenţa alături de echipă şi le transmitem. că nu sunt singuri în faţa acestor abuzuri.
Hai, Rapid!”, notează FC Rapid pe Facebook.
Meciul FCSB – Rapid, scor 3-1, a avut loc, duminică seară, pe Arena Naţională.

Stiri recente

Cum s-au pregătit arbitrii din Superligă pentru reluarea campionatului

Pentru a doua parte a sezonului de Superligă, care se reia vineri cu meciurile din etapa cu numărul 22,...