Fără Medvedev sau Vyahireva. Final de sezon fără vedete. Efectele ororilor războiului declanșat de Putin

(de Mihai Igiroșanu)

La final de sezon, sportul european și mondial începe să resimtă și să deplângă lipsa marilor echipe și staruri din Rusia.

Pe măsură ce ne apropiem de fazele finale ale competițiilor cele mai importante, moment care face deliciul suporterilor, fotbalul, baschetul, handbalul, sau tenisul continental încep să resimtă tot mai acut și strident lipsa marilor echipe și vedete din Rusia. Echipe și staruri alungate de forurile internaționale de pe tablourile de concursuri din cauza invaziei oribile pe care Vladimir Putin ne-a pus-o în scenă. Fotbalul mondial e dat peste cap de excluderea Rusiei și din acest motiv echipele angrenate în ultima fază a calificărilor pentru “mondialul” din Qatar critică dur prelungirea evidentă și, pe undeva, inechitabilă a suspansului.

Baschetul continental se apropie de imensul și explozivul Final 4 al Euroligii masculine, competiție din care va lipsi unul dintre marile cluburi ale istoriei, ȚSKA Moscova, multiplă campioană care suferă nemeritat din cauza situației din Ucraina. Handbalul feminin se apropie și el de faza careului de ași, iar lipsa a două dintre candidatele certe la trofeu (Rostov/Don și ȚSKA Moscova) este deja deplânsă, voalat sau nu, chiar de către oficialii forurilor internaționale sau de organizatori. Bătăliile de pe semicercuri vor fi lipsite de poate cea mai spectaculoasă jucătoare a lumii, cea supranumită Cristian Gațu a handbalului feminin, interul celor de la Rostov, micuța mașină de slalomuri și goluri senzaționale, Vyahireva.

Dar poate absența cea mai semnificativă cauzată de ororile războiului este cea a tenismanului Daniil Medvedev. Campionul de la Australian Open a dispărut de ceva vreme de pe terenuri, lăsând un gol pentru unii misterios, dar pentru toți regretat. Sportul mondial se pregătește să-și premieze campionii, dar ierarhiile din acest an sunt influențate clar și stau sub semnul războiului.

Stiri recente

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la China Open

Sorana Cîrstea, locul 26 mondial, a fost eliminată în primul tur la China Open, turneu de categorie WTA 1000,...