Djokovici a devenit cel mai în vârstă semifinalist de turneu ATP Masters 1000

Novak Djokovici, la 37 de ani şi 10 luni, a devenit cel mai în vârstă semifinalist de turneu Masters 1000, după ce l-a învins pe Sebastian Korda cu 6-3, 7-6(4), la Miami Open.

Astfel, el continuă la Miami Open lupta pentru un al şaptelea titlu record în sudul Floridei şi al 100-lea trofeu în circuit, depăşindu-l pe Roger Federer, care a ajuns în ultimii patru la Indian Wells şi Miami la 37 de ani şi şapte luni în 2019.

La două victorii distanţă de obţinerea celui de-al şaptelea trofeu la Miami, şi primul de când a triumfat la Crandon Park în 2016, Djokovici încearcă să rupă egalitatea cu Andre Agassi pentru cele mai multe titluri la evenimentul ATP Masters 1000.

Djokovici, aflat la a opta semifinală la Miami şi la a 79-a semifinală la Masters 1000, un record, îl va înfrunta în penultimul act pe Grigor Dimitrov, cap de serie 14.

Tot joi, Taylor Fritz a revenit după ce a lăsat să scape şase mingi de meci într-un al doilea set dramatic şi şi-a păstrat bilanţul perfect în faţa lui Matteo Berrettini, în sferturi la Miami Open. Al treilea favorit l-a învins pe italian cu 7-5, 6-7(7), 7-5, în două ore şi 44 de minute.

Fritz este în a şasea sa semifinală ATP Masters 1000 şi prima la Miami. Următorul adversar al lui Fritz este cehul Jakub Mensik, care va participa pentru prima dată în semifinalele unui turneu ATP Masters 1000.

Stiri recente

Metz Handball câştigă în premieră trofeul Ligii Campionilor la handbal feminin, după finala cu Gyor ETO; CSM Bucureşti, medalie de bronz

 Metz Handball a cucerit în premieră, trofeul Ligii Campionilor, după ce a învins în finală formaţia Gyor ETO, scor...