Cristina Neagu, performanță imensă: A marcat 1000 de goluri în Liga Campionilor!

CSM Bucureşti, calificată în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin, a învins formaţia SG Bietigheim cu scorul de 27-25 (15-12), în Grupa A a competiţiei.

CSMB era calificată de sâmbătă, când Odense a pierdut pe teren propriu cu Vipers.

Meciul din Germania a adus şi o performanţă a Cristinei Neagu, care a marcat golul cu numărul 1.000 în Champions League, intrând într-un club din care mai fac parte Jovanka Radicevic (Muntenegru) şi Anita Gorbicz (Ungaria). Neagu este şi golghetera la zi a acestui sezon în Liga Campionilor, cu 90 de goluri.

În prima repriză, cele două echipe au alternat la conducere pe tabelă, dar CSM a avut avantaj de trei goluri pe final, intrând la pauză cu 15-12.

În partea secundă, Bietigheim a avut 18-16 şi 19-17, apoi CSM a avut 23-21, dar gazdele au egalat, 23-23 (55). Tigroaicele au marcat patru goluri consecutive şi au tranşat soarta partidei, câştigând cu 27-25.

Pentru CSM au înscris Malin Larsen Aune 6 goluri, Cristina Neagu 5, Grace Zaadi Deuna 4, Elizabeth Omoregie 3, Crina Pintea 3, Ema Alivodic 3, Emilie Hegh Arntzen (care a primit cartonaş roşu în prima repriză) 1, Alexandra Dindiligan 1, Siraba Dembele Pavlovic 1.

Marie Davidsen a apărat 8 aruncări (32%), iar Evelina Eriksson a avut 4 intervenţii (44,44%).

Golurile gazdelor au fost reuşite de Kim Naidzinavicius 5, Kelly Dulfer 5, Trine Jensen Oestergaard (viitoarea jucătoare a CSM-ului) 4, Julia Maidhof 3, Inger Smits 3, Xenia Smits 2, Kaba Gassama Cissokho 1, Karolina Kudlacz-Gloc 1, Veronika Mala 1.

Melinda Szikora a apărat 12 aruncări (30,77%).

Au arbitrat slovacii Andrej Budzak şi Michal Zahradnik, iar delegat EHF a fost italianul Marco Trespidi.

În celelalte meciuri din grupă, Brest Bretagne Handball a dispus de FTC-Rail Cargo Hungaria cu 24-21, Krim Mercator Ljubljana a surclasat-o pe DHK Banik Most cu 42-31, iar sâmbătă, Odense Handbold a cedat acasă cu Vipers Kristiansand, scor 24-34.

CSM va juca în penultima etapă, pe 5 februarie, cu Brest Bretagne Handball, la Bucureşti.

Clasament

  1. Vipers Kristiansand 19
  2. CSM Bucureşti 21
  3. Odense Handbold 14
  4. FTC-Rail Cargo Hungaria 11 (+25)
  5. Brest Bretagne Handball 11 (+6)
  6. SG BBM Bietigheim 10 (+27)
  7. Krim Mercator Ljubljana 10 (-3)
  8. DHK Banik Most 0

Primele două clasate se califică direct în sferturi, iar formaţiile clasate pe locurile 3-6 vor juca baraje pentru accederea în sferturi.

Stiri recente

Steaua şi Minaur Baia Mare şi-au aflat adversarele din optimile European Cup la handbal masculin

Steaua Bucureşti şi Minaur Baia Mare şi-au aflat, marţi, adversarele din optimile European Cup, după tragerea la sorţi de...