Te asteptam si pe retelel sociale

Sport Fashion

Care este dieta care o menține pe Venus Williams într-o formă fizică de invidiat la 40 de ani

Fost lider mondial a fost nevoită să-și schimbe alimentația, după ce, în 2012, a fost diagnosticată cu o boală imună

Americanca Venus Williams va împlini 40 de ani pe 17 iunie, dar nu are nici cea mai mica intenție să abandoneze activitatea competițională. Într-un interviu acordat revistei ”Women’s Health”, citat de doartenis.ro, ea a dezvăluit care este dieta care o menține în formă după ce, acum 8 ani, a descoperit că suferă de sindromul Sjogren și a fost nevoită să-și schimbe radical stilul de viață.

Williams, cea mai mare dintre surorile care au scris istorie în tenisul mondial, a recunoscut că a început să mănânce numai raw și vegan din motive de sănătate. “Am nevoie să-i ofer corpului energie în cel mai bun mod posibil”, a declarat jucătoarea care a cucerit 7 titluri de Grand Slam în carieră. Americanca a fost nevoită să renunțe de tot la carne, pentru a-și putea reveni după ce a fost diagnosticată cu acea boală autoimună în 2012.

Venus recunoște însă că mai ”trișează” la mese: ”Încercă să mănânc numai raw și vegan, dar sunt om și trebuie să trișez un pic”. Apoi, Venus Williams a dezvăluit ce mănâncă în decurs de 24 de ore. Nu înainte de a le avertiza pe cititoare: ”Totul depinde de moderație. Viața e prea scurtă pentru a nu iubi ceea ce mâncați”.

Micul dejun: ”Nu sunt o persoană matinală sau o mare mâncătoare la micul dejun. Am nevoie de niște carburant să mă pun în mișcare, dar mi se pare greoaie o masă copioasă după ce m-am trezut, așa că de regulă mănânc un fruct ușor sau beau un shake proteic”.

Dejun: ”Depinde de cât de mult timp am pentru dejun sau cum arată programul meu, prânzul poate varia de la cartofi dulci și orez la un smoothie verde. Când concurez, mâncarea este o parte din serviciul meu, așa că atunci mă asigur că am proteine și carbohidrați. După meci, de regulă beau un shake proteic și un lapte de plante și pudră cu proteine, după care, la scurt timp, mănânc și mâncare reală”.

Gustări: ”Deseori după-amiaza sunt în alergătură între antrenamente, întâlniri pentru firma mea, EleVen, sau stau la telefon cu compania mea de design, V Starr, așa că mereu caut mici lucruri care sunt ușor de mâncat pe drum. Batoanele proteice sunt perfecte când sunt foarte grăbită. Deseori pot fi văzută mâncând chips-uri în timpul ședințelor. Dacă vin de la antrenament, beau shake-uri proteice pe drum”.

Cină: ”Pentru cină, prefer o salată Caesar vegană deoarece e super-ușoară. O pot prepara indiferent că sunt acasă sau într-o camera de hotel, la un turneu”.

Desert: ”Când sunt în perioada de antrenamente, încerc să mă controlez, dar uneori o fată are nevoie de o gogoașă! Am descoperit că îmi pot satisface nevoia de dulce înlocuind prăjiturile cu sucuri de fructe sau smoothie-uri”.