Abțipild cu Messi, vândut pentru 1,5 milioane de dolari

Un colecţionar de abțipilduri Panini a doborât recordul pentru cea mai scumpă tranzacţie, achiziţionând un cartonaş cu Lionel Messi din 2004 pentru 1,5 milioane de dolari.

Cartonaşul îl reprezintă pe atacantul argentinian în sezonul 2004-2005, primul său sezon complet ca profesionist la FC Barcelona (1 gol în 9 meciuri). Abţibildul, vândut pe o platformă privată de vânzare online, nu era afişat public.

Este pentru prima dată când un cartonaş de fotbal atinge o astfel de sumă. Recordul anterior, stabilit în 2022, a fost achiziţionarea unui abţibild cu legendarul jucător brazilian Pelé în timpul Cupei Mondiale din 1958. Tranzacţia a atins suma de 1,33 milioane de dolari.

Recunoscută de cei mai mari colecţionari din lume, PSA (Professional Sports Authenticator), care asigură certificarea fiecărei cărţi, a estimat că obiectul se află într-o stare perfectă (zece din zece pe scala sa de notare). Expertiza a permis confirmarea faptului că există 838 de exemplare în întreaga lume.

Stiri recente

Andreea Răducan, despre mierea folosită la paralele, accidentări și cazul Nurofen

https://www.youtube.com/watch?v=4nk746s06lo&t=1216sPodcastul Business Philosophy, care este realizat de Clubul Media Business, este sprijinit de AQUA Carpatica.