Liga Campionilor/ Optimi de poveste

După o perioadă de hibernare, Liga Campionilor revine la viaţă cu faza optimilor de finală, în care sînt implicaţi şi trei jucători români: Cristi Chivu (Inter), Adrian Piţ (AS Roma), respectiv Albert Streit (Schalke 04). Ne aşteaptă cîteva regaluri fotbalistice, ca Lyon – Manchester, Liverpool – Inter, Arsenal – Milan şi Roma – Real Madrid

Marţi, 19 februarie

Schalke 04 – FC Porto

Gelsenkirchen este un oraş special pentru FC Porto, locul unde puterea lusitană a cîştigat neverosimil, acum patru ani, Liga Campionilor, în memorabila finală cu AS Monaco. Cu o faţă complet remodelată, Porto revine la locul crimei, pe „AufSchalke”, căutînd din nou drumul spre glorie, care duce acum la Moscova. Dacă formaţia portugheză este o obişnuită a acestei faze a competiţiei, Schalke bifează o premieră în istoria ei. Faţă de perioada Mourinho, Porto e de nerecunoscut, dar antrenorul Jesualdo Ferreira a continuat şirul succeselor şi are deja un nou titlu de campion în buzunar. „Alb-albaştrii” au terminat grupa în faţa lui Liverpool şi etalează nu doar o apărare beton, ci şi un atac de senzaţie, cu Quaresma şi argentinianul Lisandro Lopez puncte de referinţă. Schalke, la care românul Streit începe să prindă rădăcini, are prin urmare o sarcină complicată, însă e obligată să ia avantaj în perspectiva returului, preferabil fără să primească. Responsabilitatea golurilor le revine lui Kevin Kuranyi şi Gerald Asamoah, oameni care au contribuit la revirimentul lui Schalke şi în Bundesliga. Porto are de partea ei talentul şi experienţa europeană, dar cel puţin în această primă manşă porneşte outsideră în faţa teutonilor.

AS Roma – Real Madrid

Disputa de pe „Stadio Olimpico” poate candida cu succes la titlul de meciul-vedetă al „optimilor” de finală ale Ligii Campionilor. Statistica ultimelor şase întîlniri directe ne-o propune ca favorită pe Real. Trupa spaniolă s-a impus de patru ori, inclusiv în cele mai recente confruntări (3-0 la Roma şi 4-2 la Madrid, în 2004). Formaţia din Cetatea Eternă nu se poate lăuda decît cu un succes, 1-0 pe „Bernabeu” în 2002, graţie unui gol reuşit de Francesco Totti. Real Madrid se află la a doua vizită la Roma în decursul acestui sezon, după cea efectuată pentru duelul din grupe cu Lazio, încheiat cu o remiză, scor 2-2. Nu este doar AS Roma – Real Madrid, ci şi un „clasic” Totti versus Raul. Duelul dintre cei doi căpitani, care se confundă cu istoria formaţiilor lor, sporeşte atractivitatea şi aşa ridicată a meciului. Pentru Real, este esenţial să marcheze în Italia, pentru că pe „Bernabeu” este invincibilă în actuala stagiune atît în Primera, cît şi în Liga Campionilor. Însă nici Roma n-a mai pierdut acasă din septembrie, ceea ce ne face să credem că remiza e cea mai probabilă finalitate.

Olympiacos – Chelsea

Chiar şi fără Jose Mourinho, Chelsea şi-a continuat cucerirea europeană, devenită obsesie în era Abramovici. Avraham Grant are, evident, obligaţia să îşi ducă echipa în finala de la Moscova, iar primul pas în realizarea marelui deziderat este scoaterea din joc a lui Olympiacos. Grecii n-au mai ajuns în această fază de aproape zece ani, cînd s-au bătut pînă în ultima clipă cu Juve pentru un loc în careul de aşi al Ligii Campionilor. Gruparea londoneză a avut mari probleme cu accidentările de-a lungul întregului sezon, fiind lipsită meciuri la rînd de serviciile unor piese de bază, precum Terry, Lampard, Şevcenko sau Drogba. De fiecare dată însă, spiritul de echipă a scos-o la liman. Transferul lui Anelka poate fi considerat un succes, iar colaborarea lui cu Drogba, abia revenit de la Cupa Africii, îşi poate arăta primele roade chiar cu Olympiacos. Trupa lui Takis Lemonis n-a pierdut acasă în actualul sezon şi e improbabil că o va face cu Chelsea, echipă neobişnuită cu atmosfera infernală pe care fanii eleni o vor crea la Pireu. Desigur, Cech & Co. rămîn marii favoriţi ai dublei manşe, mai ales dacă vor puncta în deplasare.

Liverpool – Inter Milano

Vicecampioana Europei versus campioana absolută a Italiei, iată o încrucişare ce ar trebui să producă un meci-spectacol. Interul lui Mancini nu pare să aibă rival în Peninsulă şi se îndreaptă agale spre al treilea „scudetto” consecutiv, chiar dacă invincibilitatea sa este, mai nou, contestată, fiind atribuită favoritismului arbitrilor. Pe scena continentală însă, Inter mai are multe de dovedit. Ultima finală de Cupa Campionilor datează din 1972, iar ultimul trofeu cîştigat în competiţa supremă a Europei trebuie căutat şapte ani mai devreme. În schimb, Liverpool este un fel de antonim al lui Inter: a excelat în cupele europene, sacrifi – cînd de fi ecare dată titlul naţional. Pătrunsă „in extremis” în optimi, trupa lui Rafa Benitez rămîne totuşi una din marile candidate la show-ul moscovit. Cum pe „Anfi eld” bate aproape tot, iar în deplasare găseşte greu poarta adversă, probabil că această primă manşă îi va infl uenţa decisiv califi carea. Chivu & Co. au toate calităţile unui grup mare, dar rămîne să o dovedească în faţa superputerii din oraşul Beatleşilor.

Miercuri, 20 februarie

Celtic – Barcelona

La prima vedere, disputa dintre Celtic şi Barça este cea mai dezechilibrată optime a Ligii Campionilor, însă statisticile contrazic această judecată sumară. Celtic nu se teme de nimeni pe „Celtic Park”, iar Barcelona nu i-a învins pe „cimpoieri” decît o dată în trei întîlniri pe „Camp Nou”, în noiembrie 1964, cînd formaţia „blaugrana” s-a impus cu 3-1 în al doilea tur al Cupei Oraşelor Tîrguri. Celelalte două remize de palmares ale lui Celtic în Spania datează din 2004. Celtic şi Barça nu sînt tocmai străine în cupele europene. Mai întîi, s-au intersectat în optimile Cupei UEFA, ediţia 2003/2004. Prima manşă s-a ţinut tot în Scoţia, iar singurul gol al meciului i-a aparţinut lui Alan Thompson. În retur, Celtic a scos un 0-0 miraculos şi s-a califi cat în „sferturi”. În toamna aceluiaşi 2004, cele două formaţii s-au reîntîlnit în Grupa F a Ligii Campionilor. Barça, cu noile achiziţii Deco, Giuly şi Etoo, a defi lat în Scoţia şi i-a surclasat cu 3-1 pe amfi trioni. Returul din Catalunia s-a terminat însă iar cu un egal, 1-1. Celtic a demonstrat în grupe cît de puternică este acasă, cîştigînd toate cele trei partide, inclusiv cu AC Milan 2-1. În schimb, a pierdut toate deplasările, fără să înscrie vreun gol. Barcelona are prima şansă în această dublă manşă, mai ales că va juca returul acasă. Dar Celtic a produs deja surpriza în 2003/2004 şi poate să repete fi gura pe scena Champions League.

Lyon – Manchester United

Din anul de graţie 1999, Manchester United nu şi-a mai trecut niciodată în cont trofeul suprem al Ligii Campionilor, deşi a prins în două rînduri trenul semifi nalelor, cel mai recent sezonul trecut. „Diavolii roşii” se numără şi în actuala stagiune printre favoriţii la cîştigarea competiţiei, datorită talentelor extraordinare pe care Sir Alex Ferguson le are la dispoziţie. Pentru a da doar cîteva exemple, Cristiano Ronaldo este văzut de mulţi drept cel mai bun jucător din lume, iar Tevez şi Rooney sînt pivoţii unei ofensive fantastice. Şi defensiva lui United, care a primit doar 21 de goluri în 35 de meciuri în toate competiţiile, este o piesă de rezistenţă. Cu toate acestea, Lyon rămîne Lyon. Trupa lui Alain Perrin a făcut ce a ştiut, s-a cocoţat pe prima poziţie în Ligue 1 şi este în optimile Ligii pentru a cincea oară la rînd, ceea ce spune cam totul despre potenţialul campioanei Franţei. Nu mai sînt Malouda, Abidal sau Tiago, dar constanţa în rezultate a rămas în curtea „Les Gones” graţie unor simboluri precum Govou, Juninho şi Coupet. Au apărut şi talente noi, exemple notabile fi ind Karim Benzema şi Ben Arfa, care se anunţă o mare ameninţare la adresa lui Van der Sar. Este pentru a doua oară consecutiv cînd Manchester întîlneşte o echipă din Hexagon în optimi, după ce sezonul precedent a eliminat-o pe Lille cu două victorii „la indigo”, 1-0. United are totuşi o istorie comună şi cu Lyon, de care s-a lovit în grupele ediţiei 2004/2005. A fost 1-1 pe „Stade Gerland”, şi 2-1 pe „Old Traff ord”, graţie unui gol marcat de Van Nistelrooy. Trupa lui Ferguson este marea favorită a acestui duel, iar un rezultat favorabil la Lyon ar fi premisa pentru o califi care facilă acasă. Lyon, pe de altă parte, poate face o fi gură frumoasă numai dacă îşi va învinge tracul paralizant ce a împiedicat-o de fi ecare dată în ultimii ani să meargă pînă la capăt.

Fenerbahce – FC Sevilla

La debutul în Liga Campionilor, FC Sevilla s-a califi cat între primele şaisprezece echipe ale continentului. O performanţă notabilă, pe undeva logică pentru cîştigătoarea ultimelor două ediţii ale Cupei UEFA. Dar o realizare cu atît mai remarcabilă, cu cît sezonul în curs a fost unul foarte zbuciumat pentru andaluzi. Mai întîi din cauza morţii lui Antonio Puerta, apoi din cauza plecării lui Juande Ramos, arhitectul marii echipe a clubului, la Tottenham Hotspur, în prima ligă engleză. Însă, la fel ca Avram Grant la Chelsea, înlocuitorul Manolo Jimenez şi-a făcut datoria, ducîndu-şi formaţia în optimi. Şi turcii de la Fenerbahce sînt la o înălţime nemaiatinsă în Champions League. Baştanii ţintesc chiar fi nala, iar acel succes cu Inter din grupă este o scrisoare de intenţie impresionantă. Fener este incredibil de puternică pe „Sukru Saracoglu” şi e greu de imaginat că Sevilla va schimba situaţia. Dacă iau avantaj şi nu primesc gol acasă, otomanii sînt cu un picior în „sferturi”.

Arsenal – AC Milan

Ca în fi ecare an, AC Milan este abonată la fazele superioare ale Ligii Campionilor, şi n-ar fi nici o surpriză să îi vedem pe Pirlo şi ai lui jucînd încă o fi nală, dacă nu chiar reţinînd trofeul cucerit la Atena. Ce înseamnă Arsenal – Milan? Răspunsul ar trebui să fi e evident pentru toată lumea, este o înfruntare între haita de lupi tineri a lui Arsene Wenger şi vechea gardă pe care o păstoreşte Carlo Ancelotti. Energia şi exuberanţa lui Fabregas sau Walcott, contra experienţa şi clasa lui Maldini ori Inzaghi. Ciudat sau nu, Milan şi Arsenal nu s-au mai întîlnit decît o dată de-a lungul istoriei, acum 14 ani, în Supercupa Europei. Au prevalat atunci italienii, cu 2-0. Şi, probabil că vă daţi seama, Maldini era acolo. Interesant de remarcat este că dintre titularii lui Milan, doar doi au sub 30 de ani: Kaka şi Pirlo. La Arsenal, situaţia e exact opusă: numai doi au peste 30, în speţă Gallas, respectiv Almunia. Milan are privilegiul de a juca returul pe propriul teren, şi, chiar şi fără Ronaldo, e în stare să reediteze scenariul din semifi nala de anul trecut, cînd au eliminat cu stil o altă trupă englezească tînără, dar prea entuziastă: Manchester United.