WIMBLEDON 2009/ A inceput cel de-al treilea Mare Slem al anului

Ieri a început cel deal treilea Mare Şlem al anului: turneul de la Wimbledon. Partidele celui mai vechi turneu de tenis din lume se dispută, încă din 1877, pe terenurile clubului „The All England Lawn Tennis and Croquet Club”, numit mai simplu „The All England Club”. Iubitorii tenisului pot urmări, între 22 iunie şi 5 iulie, partide de calitate, având printre protagonişti sportivi ca surorile Williams, Dinara Safina, Ana Ivanovic, Roger Federer, Andy Murray sau Novak Djokovic

Pentru Venus Williams este turneul favorit, iar americanca va încerca anul acesta să îl câştige pentru a şasea oară în carieră şi a treia oară consecutiv. Şi sora sa, Serena, a obţinut titlul, în 2002 şi 2003, de fiecare dată finala fiind o afacere în familie. Istoria s-a repetat în 2008, numai că atunci Venus a fost câştigătoare, scor 7-5, 6-4 la seturi.

Mulţi se întreabă dacă Venus Williams va fi măcar în aceeaşi formă ca vara trecută, când a impresionat audienţa cu servicii de peste 200 km/h, viteză care i-ar fi făcut invidioşi chiar şi pe băieţi. Venus mărturiseşte că s-a îndrăgostit de acest turneu urmărindule pe Steffi Graf şi Martina Navratilova şi că suprafaţa de iarbă se potriveşte cel mai bine stilului ei agresiv.

De altfel, motivaţia lui Venus pentru victoria în ediţia din acest an vine şi din şansa de a se apropia de numărul de trofee obţinut de idolele sale: şapte pentru Graf şi nouă pentru Navratilova.

Principalele adversare ale surorilor Williams se anunţă a fi jucătoarele est-europene, începând cu Maria Sharapova. Rusoaica de 22 de ani revine după o pauză de nouă luni, cauzată de o operaţie la umăr, şi va încerca, deşi recunoaşte că îi va fi greu, datorită lipsei de jocuri oficiale, să repete succesul din 2004. Cel mai important este însă că nu îi lipseşte ambiţia, ea declarând pentru pagina de Internet a competiţiei: „Am fost întotdeauna o luptătoare. Dacă nu aş fi fost pregătită psihic, aş fi lenevit pe o insulă, cu o pina colada rece în faţă. Nu există însă un sentiment mai aparte decât acela din momentul salutării publicului după victoria la Wimbledon”. Pauza forţată îi dă bătăi de cap Sharapovei: „După operaţie nu am putut practica tenisul pentru o lungă perioadă. Au fost trei luni în care nici măcar nu am luat racheta în mână. Cred că este pentru prima dată în carieră când pot spune că nu am pretenţii. Nu pot prezice evoluţia jocului meu la acest turneu, deoarece nu am încă foarte multe meciuri în acest sezon”, continuă să povestească rusoaica pentru aceeaşi sursă. Conaţionala ei, Dinara Safina, numărul unu mondial, va încerca să spargă gheaţa la Wimbledon şi să se revanşeze pentru cele două Grand Slam-uri pierdute în acest an pe ultima sută de metri. Deşi a ajuns în finală atât la Australian Open cât şi la Roland Garros, Safina a trebuit să se mulţumească de fiecare dată numai cu locul al doilea. Rusoaica pare să fie într-o formă bună de joc pentru a-şi adăuga primul titlu de Grand Şlem în palmares, după opt ani petrecuţi în circuitul feminin, deşi iarba nu este tocmai suprafaţa ei preferată, dovadă că la Wimbledon nu a trecut niciodată de turul al treilea.

Din nou Nadal – Federer?

La masculin se aşteaptă o nouă demonstraţie Nadal – Federer, în cazul în care „Rafa” va participa, el acuzând probleme la genunchi. Dacă va lua startul, spaniolul (cap de serie numărul unu), va încerca să îşi apere trofeul din anul precedent, în timp ce elveţianul (cap de serie numărul doi) este în căutarea celui de-al cincisprezecelea titlu de grand slam. Şi, pentru a creşte suspansul şi calitatea, în cursa pentru victoria finală mai intră tenismeni ca Andy Murray, Novak Djokovic, Andy Roddick sau Juan Martin del Potro.

Înainte de a face o avancronică a turneului din 2009, să ne oprim pentru câteva rânduri la ultimul act al anului trecut, considerat de către specialişti una dintre cele mai frumoase finale din istoria tuturor celor patru turneuri de Mare Şlem. După 4 ore şi 48 de minute de joc, Rafael Nadal triumfa pentru prima dată la Wimbledon, punând totodată capăt invincibilităţii de cinci ani a lui Roger Federer pe gazonul londonez. Spaniolul câştiga primele două seturi, (scor identic, 6-4) numai că le pierdea pe următoarele două (ambele cu 6-7). Revenirea lui Federer prelungea meciul şi oferea asistenţei un spectacol care îşi scotea toate lirele plătite pentru un loc în tribune. Se ajungea la scorul de 2-2 la seturi şi 5-5 la ghemuri. Cum în setul decisiv nu se dispută tie-break-ul, Nadal şi Federer trebuiau să joace până când unul dintre ei se distanţa la două ghemuri. La un moment dat, mingea lovită de Federer poposeşte în plasa fi leului. Nadal se lasă pe spate, aruncă racheta din mână, după care se întinde pe terenul de joc, deschizând larg braţele şi picioarele şi semănând, văzut de undeva de sus, precum o stea. Era într-adevăr una! O stea care câştigase Wimbledonul, sub privirile unchiului, ale bunicului şi ale tatălui. La un asemenea nivel, determinante s-au dovedit a fi greşelile neforţate: deşi Federer reuşise 29 de lovituri câştigătoare în plus faţă de adversarul său (89-60), elveţianul a făcut şi mai multe greşeli directe (52, faţă de cele doar 27 ale lui Nadal), lucru care l-a costat victoria.

Dacă anul acesta cifrele vor fi de partea lui Nadal, a lui Federer sau a altor jucători, rămâne de văzut. Cert este că se anunţă o competiţie extrem de echilibrată, în care nici măcar fi naliştii de anul trecut nu pot fi siguri că îşi vor repeta performanţele.

Murray, favoritul local

Mulţi ochi vor fi aruncaţi asupra scoţianului Andy Murray, un jucător cum gazdele turneului nu au avut de mult timp. Pentru englezi, Murray nu va mai fi scoţian, ci britanic, unul de-al lor, aşa că actualul număr 3 mondial se va bucura de sprijinul tribunelor. Pe de altă parte, aşteptările pe care fanii, jurnaliştii şi alţi oameni de sport din Regatul Unit le au de la Murray sunt enorme, formând o presiune suplimentară asupra jucătorului. Cel mai simplu mod pentru ca Andy să nu fi e afectat de această încărcătură psihică suplimentară este ca el să obţină victorii, prin care să construiască, cărămidă cu cărămidă, succesul suprem la Wimbledon. Drumul către titlul de la Wimbledon a început deja, după adjudecarea turneului de la Queens (disputat tot pe iarbă): 7-5, 6-4 în fi nala cu James Blake. Murray este deja foarte motivat după această victorie, iar în plus, îşi doreşte să pună capăt „secetei” de 72 de ani fără vitorie locală la individualele masculine. Ultimul campion britanic de la The All England Club este Fred Perry, el triumfând în 1936. Murray a descris pentru saitul ATP care este starea lui de spirit înaintea începerii Wimbledonului: „Intru în turneul de Grand Slam încrezător şi cu o victorie recentă în spate. Nu mă gândesc să mă las prins de presiunea din jurul meu, pentru că nu cred că m-ar ajuta dacă aş face-o. Mă voi concentra pe jocurile mele şi voi încerca să câştig meciuri. Poţi lăsa presiunea să te infl uenţeze dacă vrei. La fel poţi face şi cu aşteptările pe care oamenii le au de la tine, dar eu mă voi concentra doar asupra jocului de tenis.

Tradiţie

Turneul de la Wimbledon este cel mai „bătrân” dintre cele patru de Mare Şlem, prima ediţie având loc în 1877. Aşa cum ne-au învăţat din alte sporturi, englezii îşi preţuiesc tradiţia şi în tenis, una dintre caracteristicile turneului fiind ca toţi jucătorii, fi e ei la masculin ori la feminin, să poarte doar echipament de culoare albă.

Iată în continuare un pasaj din cartea „Ar fi fost prea frumos”, în care Ion Ţiriac descrie atmosfera neegalabilă a turneului britanic: „Ce-aş putea să vă spun despre primul meu turneu la Wimbledon? Am văzut, de pildă, oameni dormind noaptea, pe saltele pneumatice, întinse de-a lungul trotuarelor, lîngă casele de bilete, pentru a putea fi primii la ora deschiderii. Am văzut, pentru prima oară, femei jucând ca bărbaţii. Credeţimă, după ce le-am descoperit pe Margaret Smith şi pe Billie Jean King, am fost bucuros că nu mă aflu pe tabelul fetelor”. Într-adevăr, la Wimbledon, tradiţia, pasiunea şi suprafaţa de joc aduc egalitatea între jocul fetelor şi cel al băieţilor. Dovadă stă media de viteză a serviciilor lui Venus Williams de anul trecut, mai ridcată decât a finaliştilor de la băieţi, Rafael Nadal şi Roger Federer.

Feriţi de ploaie

O obişnuinţă a englezilor care face deliciul unui meci de la Wimbledon este suportul pe care aceştia îl oferă jucătorului ce porneşte cu şansa a doua într-o partidă, aşa numitul „underdog”. În istorie rămâne finala din 2002, dintre Lleyton Hewitt şi David Nalbandian. Deşi din Argentina, stat cu relaţii nu tocmai bune cu Anglia, Nalbandian a fost încurajat frenetic pe tot parcursul meciului, chiar dacă evoluţia sa nu a fost convingătoare, el pierzând cu 6-1, 6-2, 6-3. Chiar dacă a punctat mai puţin decât Hewitt, Nalbandian a fost jucătorul mai aclamat de către fanii englezi, din simplul motiv că… avea şanse mai mici la victorie.

Şi că tot veni vorba de spectatori, începând cu acest an, unii dintre ei, mai exact cei care asistă la meciurile de pe terenul central, pot sta mai liniştiţi: organizatorii au ţinut să arate că au soluţii până şi împotriva capricioasei ploi britanice, aşa că au montat un acoperiş retractabil deasupra terenului amintit. Rezultatul este că meciurile jucate pe Centre Court, printre care se numără şi finalele, nu vor mai fi întrerupte de precipitaţii, deoarece suprafaţa de joc va fi protejată de noua instalaţie, care are nevoie de zece minute pentru a se închide. Pe celelalte terenuri însă, cele neacoperite, umbrelele, un alt simbol al Wimbledonului, vor dăinui.