Site icon Sport Magazin

VIDEO: Iasi – Craiova 1-1 / Un punct pe final

Politehnica Iaşi şi Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, 1-1, meciul direct din etapa a 24-a a Ligii I după un joc dur în care ambele formaţii au reuşit să înscrie după ce paradoxal au rămas în 10 oameni.

La Iaşi, studenţii moldoveni i-au primit pe cei olteni într-una din cele mai interesante partide ale etapei a 24-a disputate între două echipe în suferinţă şi care aveau mare nevoie de toate cele trei puncte pentru a se îndepărta de zona fierbinte a retrogradării.

Elevii lui Ionuţ Popa au început mai bine jocul dar per total prima parte a meciului a fost una echilibrată şi dură, cu multe intrări la limita regulamentului, Rose fiind eliminat în minutul 34 după ce a ripostat la un fault grosolan al lui Bâlbă.

Deşi centralul l-a eliminat doar pe jucătorul craiovean, trecând cu vederea intervenţia atacantului gazdelor, cei care au reuşit să deschidă scorul au fost oltenii, Alexandru Costea dând lovitura pe finalul primei reprize cu un şut la colţul scurt, pe lângă un Brăneţ amorţit.

În partea a doua jocul a mai revenit spre unul de fotbal şi dacă oltenii au dat piciorul şansa unui 2-0 liniştitor, Njock şutând violent în transversală din unghi, ieşenii au egalat când nimeni nu se mai aştepta, în minutul 89, Bâlbă transformând cu şansă un penalty pe care Bornescu a fost foarte aproape de a-l deturna.

Rămasă şi ea în 10 din minutul 79 când Silvăşan a văzut al doilea galben pentru o simulare şi a fost eliminat, Poli Iaşi nu numai că a reuşit să egaleze dar a şi trecut pe lângă victorie, şutul lui Sfârlea din lovitură liberă în prelungiri fiind respins în corner din vinclu de Bornescu.

Poli Iaşi – Universitatea Craiova s-a încheiat 1-1 după un meci foarte dur şi cu mulţi nervi iar cele două echipe trebuie să mai tremure din greu pentru a se salva de la retrogradare în ultimele etape ale campionatului.

Politehnica Iaşi – Universitatea Craiova 1-1 (0-1).

Au marcat: Bâlbă (89′ pen.)/ Al. Costea (44′). Cartonaşe galbene: Silvăşan (22′, 77′)/ Ciucă (22′), Njock (41′). Cartonaşe roşii: Silvăşan (77′)/ Rose (34′).

Poli Iaşi: Brăneţ – Ad. Toma, Onuţ, Bernard, Ţârlea (Pălimaru 64′) – Sfârlea, Mijin, Naidin (R. Miclea 71′), Saric (Tincu 46′) – Silvăşan, Bâlbă. Antrenor: Ionuţ Popa.
U. Craiova: Bornescu – Săceanu, Mitchell, Ciucă, Velcovici – Dina, D. Stoica, Rose, Wobay (Bird 93′) – Al. Costea (Gârlă 81′), Njock (Gărgălie 93′). Antrenor: Ştefan Stoica.

În celelalte partide disputate până acum din etapa a 24-a a Ligii I, Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Naţional au încheiat la egalitate, 1-1, un rezultat care practic condamnă ambele echipe la retrogradare, Gloria Bistriţa a învins greu pe UTA Arad, 1-0, şi elevii lui Ioan Ovidiu Sabău sunt la un punct de podium, iar Oţelul Galaţi a învins pe Jiul Petroşani cu 2-1.


Movie_0001
ÎncÄ?rcat de danutz85

Exit mobile version