(VIDEO) Halep: Sunt norocoasă că am scăpat

Simona Halep, care a fost învinsă, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-3, de Marketa Vondrousova, în turul al doilea al turneului de la Roma, spune că a fost afectată de probleme musculare şi de scurtele adversarei.

„Dacă e să iau partea pozitivă din această înfrângere sunt norocoasă că am scăpat (râzând). Sigur, n-am vrut să pierd astăzi. E greu acum, dar cine va putea să meargă până la sfârşit, va avea o săptămână bună. Am început să simt puţin durerea la picior în setul doi. Probabil de la alunecări. Ieri n-am reuşit să fac prea multe, am avut două zile libere şi mi-a fost greu să revin la acest ritm intens. Nu este nimic grav, vreo ruptură, e o mică accidentare care va dispărea în câteva zile. Consider că Vondrousova e foarte talentată. E o jucătoare foarte bună şi cu siguranţă va ajunge în top. E  stângace, deci dificil de abordat, serveşte bine, se deplasează bine, poate să taie şi mingile care sunt mai departe de ea, toate acestea, avantaje importante. Nu ştiu la ce să mă aştept la Roland Garros, pentru că sunt pentru prima dată în postura de a fi campioană en titre la un Mare Şlem. O să încerc să fiu mai relaxată, să mă bucur mai mult şi sper să câştig câteva meciuri. Altceva n-am de făcut în plus. Nu ştiu ce va fi acolo. Am spus-o mereu în ultima vreme că topul este echilibrat, oricine poate câştiga. Kiki Bertens, are şanse, Stephens, de asemenea. Vom vedea. Şi eu sunt foarte curioasă”, a spus Simona .