(VIDEO) Halep spune că o stimulează faptul că vin mulți prieteni să asiste la meciurile ei de la Madrid Open

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, cu scorul de 7-5, 6-1, pe Johanna Konta, locul 41 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Madrid Open. Simona Halep a declarat, marţi, după ce a învins-o pe Johanna Konta în turul al doilea al Madrid Open, că nu este la potenţialul ei maxim, din cauza răcelii suferite.

Halep va evolua în turul următor, în premieră, cu jucătoarea de 20 de ani Viktoria Kuzmova din Slovacia, locul 46 WTA. Calificarea în optimi este recompensată la Madrid cu un premiu de 80.620 de euro şi cu 120 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat în 2017 şi 2016 turneul organziat de Ion Ţiriac, iar anul trecut a ajuns în sferturi.

„E un loc special pentru mine, vin mulţi prieteni. Ilie Năstase a fost astăzi, Nadia Comăneci şi mulţi alţii. E frumos să joc în faţa lor şi atunci când te simţi ca acasă joci mai bine, de aceea mă apropii aici de tenisul meu cel mai bun. Partida de astăzi a fost una reuşită. Amândouă am jucat foarte bine, dar pe măsură ce a trecut timpul am fost mai puternică mental şi mi-am găsit ritmul. Ea a început excelent. Nimerea liniile, lovea adânc. Mi-a fost greu să returnez, dar mi-am spus că trebuie să mă calmez şi să aştept momentul potrivit ca să schimb ceva. Asta am şi făcut: la 3-4 am schimbat puţin tactica, am jucat mai mult pe mijloc şi cred că acesta era lucrul pe care trebuia să-l fac. După ce am câştigat primul set, am căpătat încredere că simt jocul, că ştiu ce trebuie să fac ca să o domin şi asta mi-a dat putere. Pentru mine nu are importanţă înălţimea. Simt că înălţimea mea îmi conferă multe avantaje. Aşa că nu mă plâng pentru asta, căci sunt rapidă pe teren, puternică pe picioare şi dacă sunt prezentă în top 5, în ultimii 5 ani, înseamnă că am suficiente atuuri ca să mă menţin acolo. Şoldul este bine, m-am odihnit acasă, dar aici am răcit, aşa că nu sunt 100%. Dar, după cum se vede, nu-mi afectează jocul. Doar recuperarea e mai dificilă. Oricum, sunt aici ca să dau tot ce pot, fără să am aşteptări speciale în această săptămână. Cred că în fiecare an am jucat bine pe zgură şi am avut rezultate foarte bune. De aceea am mare încredere când joc pe această suprafaţă, mă simt în elementul meu. Nu mă străduiesc gândindu-mă la ce am de făcut. Simt jocul, alunec. Acum am un nivel bun şi dacă scap de răceală, cred că săptămâna viitoare va fi mult mai bine”, a declarat Simona la conferința de presă.