(VIDEO) Halep: M-am apropiat de perfecțiune

Simona Halep, locul 3 WTA, o va întâlni pe sportiva australiană Ashleigh Barty, numătul 9 mondial, azi, de la ora 13.00, în sferturile de finală ale turneului Madrid Open.

Meciul se va disputa pe terenul Manolo Santana.Halep şi Barty au mai fost adversare de trei ori, ultima dată la ediţia din acest an a turneului de la Sydney, când confruntarea a fost câştigată de sportiva din Australia. În 2018, la Montreal şi la Cincinnati, câştigătoare a fost Halep.

„M-am simţit liniştită pe teren, am simţit jocul, fiecare lovitură în parte şi am ştiut că pot câştiga toate punctele, atât de încrezătoare am fost. Apoi am jucat dublu şi m-am trezit. Acolo a fost un meci normal (râzând). Acum trebuie să mă gândesc la meciul următor. Sunt conştientă că ce s-a întâmplat astăzi nu se va repeta în fiecare zi, aşa că iau din această partidă doar încrederea şi nimic mai mult. Această partidă e încheiată şi uitată. Mâine urmează altă provocare.Nu pot să mă aştept la foarte multe, căci nu sunt perfect sănătoasă, aşadar nici nivelul de energie nu este 100%. Nu am aşteptări mari săptămâna aceasta, cu toate acestea până acum a fost una bună şi nivelul de încredere este unul ridicat.Perioada de relaxare de la începutul anului s-a încheiat. Mă simt bine, sunt pregătită de fiecare dată când intru pe teren. Dar am nevoie de mai multe meciuri, de mai multe victorii ca să-mi recâştig toată încrederea şi să ajung la cel mai înalt nivel.
Dar nu mă consum. Anul acesta vreau doar să văd cât de bună pot fi, ce rezultate voi fi capabilă să obţin şi la sfârşit voi trage linie. Nu am greşit aproape deloc şi m-am apropiat de perfecţiune”, a declarat Simona după meciul de ieri.

Azi vor juca la Madrid şi Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu, la dublu, tot de la ora 13.00, pe terenul 5. Cele două românce vor întâlni echipa Jelena Ostapenko/Vera Zvonareva (Letonia/Rusia), în sferturile de finală.