Turneul de tenis de la Wimbledon, programat în intervalul 29 iunie – 12 iulie, a fost anulat, în contextul pandemiei de coronavirus, au anunţat miercuri organizatorii.
”Cu mare regret anunţăm că decizia All England Club, asociaţia care organizează turneul londonez, şi a comitetului de conducere al campionatului este de a anula ediţia din 2020 de la Wimbledon din cauza problemelor de sănătate pe care le implică pandemia de coronavirus, au anunțat organizatorii. În schimb, următoarea ediţie, a 134-a, va avea loc între 28 iunie şi 11 iulie 2021”, se arată într-un comunicat al All England Lawn Tennis Club (AELTC) citat de Reuters.
Este pentru prima oară când turneul de la Wimbledon este anulat după cel de-al Doilea Război Mondial.
Wimbledon era al treilea turneu de Mare Şlem al anului, în 2019 acesta fiind câştigat, la individual, de românca Simona Halep (feminin), respectiv sârbul Novak Djokovic (masculin).

