Clubul francez de ligă secundă Amiens SC a prezentat un tricou special prin care îi aduce un omagiu scriitorului Jules Verne.
Amiens SC, club din Ligue 2, a decis să prezinte un nou tricou, al treilea, care îmbină vişiniul şi auriul.
„După numeroase discuţii în cadrul clubului, am decis să-i aducem un omagiu lui Jules Verne”, explică Evan Wattier, designer la Amiens SC, omul aflat la originea creaţiei amintite.
Ideea a fost aceea de a evidenţia diferite elemente vizuale ale universului lui Jules Verne. Găsim referiri la submarinul Nautilus, un balon cu aer cald, luna, o rachetă, un vulcan şi multe altele.
În spate, se află un model floral şi arabesc, inspirat de decoraţiunile interioare ale Casei Jules Verne din Amiens.
Tricoul a fost lansat în cadrul Muzeului Jules Verne.
Nantes prin naştere şi parizian prin adopţie, Jules Verne s-a născut la Nantes, dar şi-a petrecut o mare parte din viaţă, 34 de ani, la Amiens. Celebrul scriitor a murit la 24 martie 1905 în Picardia şi a fost înmormântat în cimitirul Madeleine din Amiens.

