Tricolorii Under-15 au pornit la drum

Lotul naţional de juniori născuţi în 1992 a fost înfi inţat în vara aceasta, după un an de selecţii repetate. Echipa antrenată de cuplul Lucian Burchel – Mihnea Marsilian Totann a debutat în Polonia, unde a jucat două partide amicale contra selecţionatei similare a ţării gazdă

În această toamnă, Federaţia de Fotbal a înfiinţat lotul naţional de juniori născuţi în 1992, grupă care, în toamna anului viitor, va participa la primul turneu de calificare pentru Campionatul European „Under-17″ din 2009. Selecţia a început în vara anului trecut şi s-a desfăşurat în mai multe etape. Au avut loc teste fizice, tehnice, biochimice, biomotrice şi nu numai, luîndu-se în probe aproximativ 120 de jucători din toată ţara, în mai multe tabere organizate în diferite zone. Antrenorii Lucian Burchel şi Mihnea Marsilian Totann au selecţionat în final 22 de jucători, alţi 30 fiind incluşi într-un lot lărgit.

Debutul a fost consemnat în Polonia

Deşi lotul fi nal nu fusese încă defi nitivat, 18 jucători au făcut deplasarea în Polonia, pentru două jocuri amicale, programate din timp. Gazdele aveau deja cinci jocuri în palmares şi lotul stabilit de cîteva luni. Primul meci, disputat la Pustynia, s-a încheiat la egalitate, 1-1, cu golul egalizator marcat de stelistul David Andrei, dintr-un penalty obţinut tot de el. A fost un joc bun prestat de băieţii noştri, avînd în vedere faptul că nu au avut decît patru zile de pregătire împreună, într-un scurt stagiu la Arad.

ROMÂNIA: Andi Manea (Dinamo) – Andrei Florean (Liberty Salonta), Mircea Dima (Progresul), Florentin Tudorache (Farul Constanţa – căpitan), Alin Toşca (Steaua) (41 Daniel Stanca – Dinamo) – David Andrei (Steaua), Emanuel Creţulescu (FC Braşov) (46 Mădălin Stancu – LPS Banatul Timişoara), Robert Doşa (LPS Banatul Timişoara)(60 Cristian Pazon – Steaua), Bogdan Gavrilă (Şcoala „Gică Popescu”)(41 Georgian Damian – Steaua) – Ionuţ Năstăsie (Steaua) (57 Alexandru Crişan – Steaua), Romario Benzar (FC Srbianka Giuchici) (78 Răzvan Ciorcaş – „Şc. Gică Popescu”)

În al doilea joc, disputat două zile mai tîrziu la Boguchwala, echipa noastră a început cu rezervele de la primul meci pe post de titulari, iar gazdele au învins cu 3-0.

ROMÂNIA: Doru Greab (Şc. „Viorel Moldovan”) (61 Manea) – Stanca, Stancu, Tudorache, Ciorcaş (16 Florean) (67 Toşca) – Andrei, Creţulescu (43 Benzar), Pazon, Damian (41 Doşa)

Sport Magazin numarul 78 (24 – 30 septembrie 2007)

Stiri recente

Cum s-au pregătit arbitrii din Superligă pentru reluarea campionatului

Pentru a doua parte a sezonului de Superligă, care se reia vineri cu meciurile din etapa cu numărul 22,...