Team România a plecat spre Paris cu un avion denumit „Nadia Comăneci”.
Echipa Olimpică a României e formată din 107 sportivi care vor concura în 18 discipline sportive la Jocurile Olimpice de la Paris.
Aeronava a fost numită special pentru această ocazie, după ce Nadia Comăneci, cea mai mare gimnastă a României, și-a dat acordul.
„Drumul spre Jocurile Olimpice de la Paris înseamnă apropierea de visul olimpic. Echipa noastră este pregătită şi abia aşteaptă să intre în arena olimpică. Ne bucurăm că am plecat la drum împreună cu Nadia Comăneci, un simbol al sportului mondial, şi sunt convins că această asociere cu aeronava TAROM va fi de bun augur pentru olimpicii noştri. La Paris, Team Romania va fi România în faţa lumii. Team Romania mulţumeşte partenerului TAROM pentru că a asigurat transportul Echipei Olimpice spre Franţa” a spus Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

