Speranțe în iarbă. În rolul principal, Sorana Cîrstea

Speranțe în iarbă. În rolul principal, Sorana Cîrstea – Editorial de Mihai Igiroșanu

Azi n-a fost o zi deloc fericită pentru cele două jucătoare din România care au evoluat pe terenurile de la Wimbledon. Într-o partidă care a contat pentru turul 2, Irina Begu a pierdut, scor 5-7, 3-6, în fața rusoaicei Ana Blinkova (locul 40 WTA). Cea mai bine clasată sportivă româncă (30 WTA), cotată pe lista favoritelor, Irina a opus rezistență în primul set, însă pe finalul acestuia se pare că a resimțit câteva probleme la spate și în pauza dintre manșe a primit un scurt tratament medical. Vizibil afectată fizic, Begu n-a reușit să mai facă față în setul secund și a Blinkova a profitat. Puțin mai târziu, într-o partidă din turul 3, Ana Bogdan (57 WTA) a fost eroina unui veritabil thriller. A cedat cu 6-4, 3-6, 18-20 (super tie-break) împotriva ucrainiencei Lesia Țurenko (60 WTA). La 6-6 în setul decisiv a urmat super tie-break-ul. Cele doua jucătoare au irosit, le rând, o multitudine de mingi de meci, Țurenko profitând la 19-18 și concretizându-și șansa de partidă și obținând biletul pentru “optimi”.

Cîrstea își continuă parcursul de senzație de la Wimbledon

În aceste condiții, singurele speranțe românești pe iarba de la Wimbledon se mai leagă de Sorana Cîrstea. După victoria dramatică și spectaculoasă obținută ieri în fața letonei Jelena Ostapenko, Sorana va evolua mâine, în jurul 13:00, contra braziliencei Beatriz Haddad Maia (13 WTA), într-o confruntare contând pentru turul 3. Haddad Maia eliminase în runda anterioară o altă jucătoare din România, pe Jaqueline Cristian, dupa trei seturi disputate. Ultimul meci între Sorana și jucătoarea sud-americană s-a disputat în februarie, pe ciment, la Dubai, acolo unde românca s-a impus cu 2-1 la seturi.

Stiri recente

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la China Open

Sorana Cîrstea, locul 26 mondial, a fost eliminată în primul tur la China Open, turneu de categorie WTA 1000,...