Echipa naţională a Spaniei a învins, la lovituri de departajare, scor 5-4 (0-0, 0-0), selecționata similară a Croaţiei, în finala Ligii Naţiunilor, câştigând trofeul.
La Rotterdam, pe stadionul De Kuip, primele 90 de minute s-au încheiat fără gol marcat şi s-a intrat în cele două reprize de prelungiri.
După 120 de minute s-a trecut la lovituri de departajare, unde Unai Simon a respins şuturile lui Lovro Majer şi Bruno Petkovic.
Iar Dani Carvajal a transformat lovitura decisivă aducând titlul Spaniei, care câştigă astfel Liga Naţiunilor.
La lovituri de departajare Joselu, Rodri, Mikel Merino, Marco Asensio şi Dani Carvajal au marcat pentru Spania; Nikola Vlasic, Marcelo Brozovic, Luka Modric şi Ivan Perisic au înscris pentru Croaţia.
Au ratat: Lovro Majer şi Bruno Petkovic – pentru Croaţia şi Aymeric Laporte pentru Spania.

