Fostul mare fotbalist, Sorin Ghionea, care este unul dintre fondatorii și antrenorii Scolii de Fotbal New Stars, a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy.
„Cum poate performa echipa națională fără o bază adevărată de selecție? De unde? În perioada mea aveam 2 echipe calificate în Cahmpions League și 3 sau 4 în UEFA. Fotbalul românesc avea atunci rezultate notabile. Echipa națională are nevoie de mult mai mult, are nevoie de o bază mare de selecție. De jucători de calitate, foarte bine antrenați. Calitatea se vede în urma rezultatelor internaționale.
Sorin Ghionea are alături de Petre Marin școala de fotbal New Stars, care este înfijnțată de 11 ani și a început deja să lanseze jucători pentru înalta performanță.
Școal lor de fotbal are, de asemenea, o colaborare cu Academia de Fotbal Gheorghe Hagi.
Ghionea are în palmares cu Steaua o semifinală de Cupa UEFA, 2 titluri de campion și trei calificări în Liga Campionilor, unde a marcat un gol.


