Sorana Cîrstea, locul 71 WTA, a fost eliminată în turul doi din cadrul turneului de grand slam US Open.
Cîrstea a fost învinsă de favorita 11, Karolina Muchova (13 WTA), scor 7-6 (0), 6-7 (3), 6-4, după un meci care a durat două ore şi 55 de minute.
Sorana Cîrstea şi Karolina Muchova s-au mai întâlnit de două ori la US Open: în 16-imi în 2020 – victorie Muchova cu 6-3, 2-6, 7-6 (7) şi în sferturi în 2023 – victorie Muchova cu 6-0, 6-3.
Sorana a obţinut 154.000 de dolari pentru participarea în turul doi la simplu.
Ea va participa şi la dublu, alături de Anna Kalinskaia. Cele două vor înfrunta în primul tur echipa McCartney Kessler/Peyton Stearns (SUA).

