„De-a lungul carierei mele am luptat pentru ceea ce am crezut și pentru ceea ce am vrut să obțin. O voi face mereu, prin suișuri și coborâșuri. Sprijinul necondiționat pe care îl primesc de la mulți dintre voi înseamnă lumea pentru mine. Mulțumesc, lupta continuă”, a scris Simona Halep pe pagina perosonală de Twitter.
Simona Halep, locul 21 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 7-6 (1), 6-3, de americanca Danielle Collins, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7, în turul al doilea al turneului de la Roma.
Calificarea în turul al doilea este recompensată cu un premiu de 13.176 de euro şi cu 60 de puncte WTA.
În acest moment, Simona Halep ocupă locul 19 WTA în clasamentul live, dar mai poate coborî în ierarhie.
Simona Halep a câştigat ediţia din 2020 a turneului de la Roma, iar anul trecut a părăsit competiţia în turul al doilea, după ce a suferit o accidentare gravă la gamba stângă, care a privat-o de cea mai mare parte a sezonului. Ea mai are două finale pierdute în capitala Italiei, în 2017 şi 2018, ambele în faţa Elinei Svitolina din Ucraina.
Pentru cea mai bună jucătoare română urmează participarea la al doilea grand slam al anului, French Open, care va începe la 23 mai.

