Shingo Kunieda (Japonia), care are 50 de titluri de Grand Slam (28 la simplu şi 22 la dublu) la tenis în scaun cu rotile, și-a anunțat retragerea din activitate.
Sportivul în vârstă de 38 de ani, diagnosticat cu cancer la măduva spinării în copilărie, a fost numărul 1 mondial timp de 582 de săptămâni consecutive.
Și a câştigat patru medalii de aur paralimpice (trei la simplu, una la dublu), inclusiv cea de la Jocurile de la Tokyo din 2021.
„M-am gândit la retragere încă de când visul meu s-a împlinit la Jocurile Paralimpice de la Tokyo
Anul trecut, la Wimbledon, am simţit pentru prima dată că energia mea nu a fost suficientă pentru a concura
După ce am câştigat pentru a 10-a oară titlul de campion mondial, am simţit că am făcut suficient în ceea ce îmi doream să realizez. Și consider că este momentul potrivit să mă opresc”, a adăugat el.
Kunieda a ocupat locul 1 în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) de 10 ori, prima dată în 2007 şi din nou anul trecut.
El a anunţat că va susţine o conferinţă de presă la 7 februarie, pentru a detalia decizia sa de a se retrage.

