Sevilla, 7 mai 1986

In urma cu 21 de ani, Steaua Bucuresti devenea prima echipa din estul Europei care cucerea Cupa Campionilor Europeni. Emeric Ienei ramine antrenorul cu cea mai mare performanta din istoria fotbalului romanesc. Pe 7 mai 1986 a cistigat cu echipa sa de suflet cel mai important trofeu de pe „Batrinul continent”, invingind-o in finala pe FC Barcelona, chiar pe teren spaniol, cu 2-0, dupa loviturile de departajare. Maestrul Ienei a vazut acel meci pentru intiia oara la televizor abia dupa 21 de ani!

Reporter: Domnule Ienei, a cita oara ati revazut finala de la Sevilla, acum, dupa 21 de ani?
Emeric Ienei: In premiera! Eu nu sint un ahtiat dupa meciuri revazute pe casete, asa ca, pina anul acesta, cind am urmarit inregistrarea la televizor, nu mai vizionasem finala traita in 1986 pe banca tehnica. Acum insa imi doresc si eu o caseta cu meciul. E utila pentru a o prezenta la scolile de fotbal, chiar daca a trecut atita timp.
R: Ce sentimente v-au incercat retraind din fotoliu acel meci?
Ienei: L-am revazut cu aceeasi placere. De fapt, atunci, acolo, la fata locului, a fost altceva. Evident, era mai greu.
R: Cum vi s-a parut acum jocul?
Ienei: Ambele echipe au fost destul de rezervate, nu si-au creat mari ocazii. Noi am facut un joc de asteptare, cu anumite zvicniri. Steaua a avut o buna circulatie a mingii, in general o posesie superioara.
R: Pastrind proportiile, puteti face o comparatie cu fotbalul jucat astazi la nivelul respectiv?
Ienei: A trecut mult timp si, normal, s-a mai schimbat fotbalul. Insa, conceptional se joaca aproape la fel. Dar, daca acei jucatori ar fi astazi cu 21 de ani mai tineri, s-ar plimba prin campionatul intern.
R: Si prin Liga Campionilor cam pe unde ar fi?
Ienei: Eee… acolo este altceva acum. Atunci, fiecare echipa avea dreptul sa foloseasca maximum trei jucatori straini. Eu spun ca Liga Campionilor din ziua de azi este mai puternica si decit un campionat mondial. Logic pe undeva, fiindca la turneele finale jucatorii merg obositi dupa incheierea unor sezoane lungi si grele, cu multe meciuri la cluburile lor.
R: Revenind la Sevilla ‘86, ce le-ati spus jucatorilor inainte de meci?
Ienei: N-a fost cine stie ce filosofie. Ca sa nu pun presiune pe ei, le-am zis doar atit: „Mai baieti! Ce pot sa va faca adversarii mai mult decit sa va bata? Ca doar nu va iau nevestele sau banii! Daca fiecare dintre voi se va ridica la 90-95 la suta din potentialul sau si totusi veti pierde, eu voi gasi puterea sa va felicit pentru jocul si pentru daruirea voastra”.
R: Conducerea de partid si de stat ii stresase pe jucatori la plecarea spre Spania?
Ienei: Nicolae Ceausescu nu le-a vorbit jucatorilor decit dupa meci, pe 12 mai, cind ne-a invitat sa sarbatorim impreuna succesul. Inainte, nu le-a zis nimic. Valentin Ceausescu dialoga cu ei, dar mai mult individual, ii lua pe fiecare in parte. Insa Valentin este un tip inteligent, rafinat, stia ce si cum sa spuna, nu le insufla stres, nu punea presiune pe ei.
R: Care moment vi s-a parut cel mai greu acolo, pe banca tehnica?
Ienei: N-a fost un moment anume. Pe masura ce trecea timpul, era tot mai greu. in prelungiri ei ne-au cam dominat.
R: Si am ajuns la loviturile de departajare…
Ienei: inaintea meciului, lista mea cu cei cinci executanti era urmatoarea: Majearu, Bölöni, Piturca, Iovan si Barbulescu, in aceasta ordine. Dar l-am inlocuit pe Piturca in timpul jocului si trebuia sa bata altcineva al treilea, in locul sau. I-am propus lui Iordanescu, fiindca era si el un jucator tehnic, insa a refuzat, spunindu-mi ca nu-si permite sa riste. Era si antrenor, iar o eventuala ratare ar fi fost greu de suportat pentru el.
R: Misiunea dumneavoastra devenea dificila. Ce a urmat?
Ienei: Daca pe Piturca il schimbasem cu Radu II, i-am zis acestuia sa execute, dar si lui i-a fost teama. Mi-a motivat ca abia a intrat pe teren si ii tremura picioarele. Atunci, le-am propus ultimilor doi, Iovan si Barbulescu, sa bata ei mai devreme, adica a treia si, respectiv, a patra lovitura. Iovan mi-a spus: „Nu, eu vreau sa bat al patrulea, asa cum era stabilit”. Si-atunci au venit la mine doi tineri nebuni, nebuni in sensul frumos al cuvintului, Lacatus si Balint, care mi-au spus: „Lasa, nea Imi, ca batem noi, dam gol, luam Cupa si te facem antrenor mare!”
R: Si-au tinut promisiunea. Cum va explicati ratarile neasteptate ale tehnicilor Majearu si Bölöni?
Ienei: Eu spun ca loviturile de la 11 metri reprezinta o chestie psihica. E un pic de hazard, trebuie si tehnica, insa conteaza mult stapinirea de sine. Cel mai important este psihicul! In timpul meciului, jucatorul atinge un puls de 165-170 batai pe minut, dar daca atunci cind pune mingea la punctul cu var urca la un puls de 200-220, are senzatia ca portarul e mai mare decit poarta si rateaza.
R: Ati lucrat in mod special lovituri de la 11 metri inaintea finalei?
Ienei: Nu. Eu sint de parere ca loviturile de la 11 metri nu trebuie repetate mult. Poarta este mare, are 7,32 m latime, e imposibil pentru un goalkeeper sa ajunga oriunde ar putea veni o minge sutata de la 11 metri. E chestie de biomecanica. Chiar le spuneam la antrenamente jucatorilor sa il anunte pe Duckadam unde vor trage, si Helmuth tot nu prea putea sa le apere.
R: Inainte de loviturile de la Sevilla, sperati ceva si de la Duckadam sau va gindeati doar sa marcheze cei cinci ai nostri?
Ienei: Ma gindeam ce bine ar fi sa apere si el! Nu conteaza cite lovituri, dar sa apere ceva, una, doua… Cine naiba se gindea ca o sa apere patru?!
R: Niste voci au sugerat ca formatia de la Sevilla a fost construita de Florin Halagian. Va deranjeaza cind auziti asta?
Ienei: Eu am lasat Steaua in 1984 pe locul al doilea si finalista a Cupei Romaniei. A venit Halagian, a antrenat echipa doar sapte etape, timp de vreo trei luni, si a fost eliminat de AS Roma din Cupa Cupelor, in primul tur. El l-a adus la Steaua doar pe Bölöni si ii mai antrenase la FC Olt pe Piturca si pe Radu II . Dar pe Piturca tot eu l-am adus la Steaua. Halagian il punea pe Iovan in centrul apararii, nu il folosea pe Belodedici libero… Eu l-am pus pe Belo sa joace libero! Mai trebuie sa aud ca nu eu am dus echipa nationala, in 1990, la Campionatul Mondial, dupa o absenta de 20 de ani, iesind si din faza grupelor pentru prima oara! Eram selectioner din 1986, dar poate se gaseste cineva sa spuna si ca nu eu am construit, de fapt, acel lot!

STEAUA: Duckadam „¢ Iovan, Belodedici, Bumbescu, Barbulescu „¢ Balan (73 Iordanescu), Balint, Bölöni, Majearu „¢ Lacatus, Piturca (112 Radu II). Antrenor: Emeric Ienei
FC BARCELONA: Urruti „¢ Gerardo, Miguelli, Alesanco, Julio Alberto „¢ Victor, Schuster (84 Moratalla), Marcos, Pedrazza „¢ Archibald (111 Pichi Alonso), Carrasco. Antrenor: Terry Venables.
La lovituri de departajare au marcat Lacatus si Balint, au ratat Majearu, Bölöni „¢ Alesanco, Pedrazza, Pichi, Alonso si Marcos.
Arbitru: Michel Vautrot (Franta) Stadion: Ramon Sanchez Pizjuan (Sevilla „¢ Spania)
Spectatori: 70.000

STEAUA IN CCE 1985-1986
Turul 1: 1-1 (d) si 4-1 (a) cu Vejle BK (Danemarca)
Turul 2: 0-1 (d) si 4-1 (a) cu Honved Budapesta (Ungaria)
Turul 3: 0-0 (a) si 1-0 (d) cu Kuusysi Lahti (Finlanda)
Semifinale: 0-1 (d) si 3-0 (a) cu RSC Anderlecht Bruxelles (Belgia)
Finala: 0-0 (2-0 la lovituri de departajare) cu FC Barcelona (Spania)

Continuarea in Sport Magazin – powered by kicker – numarul 64 (din 16 mai)