Site icon Sport Magazin

Sepsi, prima finalistă a Cupei României, după ce a învins CFR Cluj, scor 3-0

Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat în finala Cupei României Betano, trecând în semifinale de CFR Cluj, scor 3-0. Au marcat Păun ‘9, Ştefănescu ’29 şi Rondon ’81.

În minutul 42, de la clujeni a fost eliminat Burcă. Sepsi a ratat un penalti în minutul 44, prin Matei. Meciul a fost arbitrat de Adrian Cojocaru.

Pentru Sepsi, deţinătoarea trofeului, va fi a treia finală în ultimele patru sezoane. În 2020 a pierdut în faţa lui FCSB, 0-1, în timp ce în 2022 a învins-o pe FC Voluntari, 2-1.

Rezultatele din actuala ediţie: 3-1 cu ACS Petrolul 52, 3-2 cu Dinamo, 4-0 cu FC Voluntari (faza grupelor), 4-1 cu CS Mioveni (sferturi de finală), 3-0 cu CFR Cluj (semifinale).

A doua semifinală, Universitatea Cluj – UTA Arad, va avea loc joi, de la ora 19.00.

Finala Cupei României Betano, ediţia 2022-2023, se va desfăşura în data de 24 mai 2023, pe stadionul Municipal din Sibiu.

Exit mobile version