Site icon Sport Magazin

Secretele alimentaţiei lui Sawe înainte de uluitorul său record mondial la maraton: ”pâine, miere şi ceai”

Sabastian Sawe a scris istorie în atletism la Londra devenind primul bărbat care a terminat un maraton sub pragul mitic de două ore, într-o cursă în care trei atleţi au alergat mai repede decât fostul record mondial. Kenyanul în vârstă de 31 de ani a trecut linia de sosire în 1h59’30, înaintea lui Yomif Kejelcha, cu 1h59’41, şi a lui Jacob Kiplimo, cu 2h00’28.

Gustarea lui Sawe dinaintea cursei a fost destul de sumară. „Am mâncat două felii de pâine, miere şi ceai”, a dezvăluit el. De ajuns pentru a pune în pericol strategia a mii de maratonişti care se trezesc cu trei ore înainte de cursă pentru a înghiţi o porţie de paste cu ulei de măsline.

Acest mic dejun face parte dintr-un program nutriţional complet stabilit de sponsorul său, Maurten, specialist în nutriţie sportivă. Potrivit site-ului specializat Citius Mag, cercetătorii mărcii l-au însoţit pe atlet în Kenya timp de 32 de zile în cursul anului pentru a elabora protocolul nutriţional perfect pentru ziua cursei.

Sabastian Sawe a început să consume băuturi energizante, bogate în carbohidraţi, încă de vineri. Micul dejun a fost luat la ora 6 dimineaţa duminică, adică cu 3 ore şi jumătate înainte de începerea cursei. La ora 6:45, a ingerat bicarbonat de sodiu pentru a reduce acumularea de acid lactic în timpul efortului. Cu cinci minute înainte de startul probei, kenyanul a luat un ultim gel. În timpul cursei, a băut 160 ml de băutură energizantă la fiecare cinci kilometri şi a luat un gel bogat în cofeină la kilometrul 20, cu cinci kilometri înainte de atacul său.

În total, Sabastian Sawe a consumat 115 grame de carbohidraţi pe oră. În medie, se recomandă alergătorilor să consume 50-60 de grame de carbohidraţi pe oră, unii putând ajunge până la 90 de grame.

Potrivit lui Maurten, Sabastian Sawe ar fi ratat unul dintre punctele de alimentare duminică. Care ar fi fost atunci performanţa sa dacă strategia sa ar fi fost perfectă? Nu se va şti niciodată. Dar recordurile ar putea continua să cadă în lunile următoare

„Sabastian nu şi-a atins încă potenţialul maxim”, a comentat antrenorul său, Claudio Berardelli, pentru Guardian. „A fost doar al patrulea său maraton şi, dacă luăm în considerare adaptările pe termen lung, un proces care durează, cred că Sabastian nu a ajuns încă acolo.”

Potrivit lui Claudio Berardelli, Sabastian Sawe ar putea alerga sub 1h59 pe un maraton mai „fluid”, precum Berlin sau Chicago.

Exit mobile version