Real Madrid întâlneşte Bayern Munchen, iar Liverpool joacă împotriva AS Roma, în semifinalele LC

Real Madrid, deţinătoarea trofelului Ligii Campionilor, va întâlni echipa Bayern Munchen în semifinalele actualei ediţii a competiţiei, iar Liverpool va juca împotriva formaţiei AS Roma, conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Nyon.

Bayern Munchen va juca turul acasă, la fel şi Liverpool.

Tragerea la sorţi a fost efectuată de fostul internaţional ucrainean Andrei Şevcenko, selecţionerul naţionalei ţării sale şi ambasadorul finalei din acest an.

Prima manşă a semifinalelor va avea loc la 24 şi 25 aprilie, iar manşa secundă la 1 şi 2 mai.

Finala competiţiei, Bayern Munchen sau Real Madrid – Liverpool sau AS Roma, este programată în 26 mai, la Kiev.

La ceremonia de la Nyon a fost prezent şi primarul Kievului, fostul pugilist, Vitali Klitschko, care a vorbit despre oraşul său, precizând că iubitorii fotbalului sunt bineveniţi la Kiev.

Stiri recente

Dosar penal in rem pentru distrugere şi tulburarea ordinii publice în conflictul dintre suporteri înaintea meciului Rapid – UTA. Patru persoane au avut nevoie...

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat, că înaintea meciului Rapid - UTA, a avut loc în...