Free Porn
xbporn
london escortsbuy instagram followersbuy tiktok followers

Război între jurnaliști

Competițiile internaționale de fotbal între jurnaliști au reprezentat, pe lângă mișcare, și un bun prilej de socializare și prietenie. Că au fost turnee precum Olimpiada Internațională, Jocurile Mondiale sau Cupa Europei, la toate am participat mereu cu drag.

Însă, războiul a ajuns să afecteze și aceste competiții atât de frumoase ale noastre. Primul incident înregistrat la nivel de jurnaliști a fost în iunie 2014, la turneul European Media Cup. Competiție care a avut loc la Centrul de pregătire a selecţionatelor Republicii Moldova din Vadu lui Vodă.

Atunci, naționala de fotbal a jurnaliștilor români a învins selecționata Rusiei în grupe și a ocupat locul 3 la final. Iar trofeul a fost ajudecat de selecţionata Republicii Moldova.

Premierea a fost efectuată de ministrul de atunci al Tineretului şi Sportului din Moldova, Octavian Bodişteanu. Iar la naționala Moldovei a jucat și fiul fostului președinte al țării, Nicolae Timofti.

Rusia a fost plasată în grupă A cu noi, iar Ucraina a fost pusă în grupa B, având în vedere situația tenisonată de atunci dintre cele două țări. Cu toate acestea, incidentele între cele două selecționate nu au putut fi evitate. Mai întâi ucrainienii au venit la meci cu un banner pe care era inscripționat cu mesaj împotriva Rusiei. Apoi… nu mai intru în detalii despre ce s-a întâmplat.

După ce Rusia a invadat din nou Ucraina, naționala jurnaliștilor ucrainieni nu a participa la Turneul media din Egipt. Deși Ucraina era deținătoarea trofeului.

Acum, Ucraina nu a putut participa la turneul media din Tbilisi (Georgia), tot din cauza războiului. Această competiție internațională a fost organizată în memoria ziaristului sportiv Kote Makharadze.

Ba mai mult, una dintre semifinale trebuia să se dispute între Azerbaidan și Armenia. Însă conflictul dintre cele două țări a făcut ca organizatorii georgieni să fie nevoiți să anuleze semifinala dintre cele două selecționate media.

(de Romeo Chiriac)

 

 

Stiri recente

Zidul Galben la meciul României cu Lituania din Liga Naţiunilor

Suporterii sunt invitaţi să vină îmbrăcaţi în galben pentru a susţine echipa naţională, luni, la meciul cu Lituania, din...