Site icon Sport Magazin

Rapid a ratat calificarea directă în sferturile Ligii Campionilor

Rapid a ratat șansa de a se califica direct în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a pierdut meciul cu liderul grupei Metz, scor 36-34.

Rapid este calificată în optimi și va primi vizita celor de la Lokomotiv Zagreb în ultimul meci din grupă.

Elevele lui Carlos Viver au obținut o remiză în meciul de la București (32-32), dar franțuzoaicele de la Metz au controlat în mare parte partida, mai ales în prima repriză când au intrat la vestiare cu un avantaj de trei goluri.

În partea secundă, giuleștencele au forțat revenirea, dar nu au reușit să restabilească egalitatea.

Echipa din Hexagon a fost cu un pas înaintea campioanei României, care trebuie să se mulțumească cu calificarea în optimi.

„Rapid a luptat până în ultimul minut însă din păcate a pierdut șansa calificării directe în sferturile Ligii Campionilor. Mulțumim inimilor vișinii care au fost astăzi alături de fetele noastre. Lupta pentru visul european continuă în optimi! Forza Rapid!” arată pagina de Facebook Handbal Rapid București.


Clasament Grupa B Liga Campionilor:

  1. Metz 23p
  2. Esbjerg 20p
  3. Gyor 18p
  4. Rapid București 18p
  5. Buducnost 11p
  6. Storhamar 8p
  7. Kastamonu 3p
  8. Lok Zagreb 1p
Exit mobile version