Site icon Sport Magazin

PSG a câştigat Liga Campionilor după lovituri de departajare cu Arsenal / Vitinha, omul meciului

Paris Saint-Germain a câştigat pentru al doilea an consecutiv Liga Campionilor, impunându-se în finala cu Arsenal, la Budapesta, la lovituri de departajare.

Finala Ligii Campionilor de la Budapesta a debutat cu golul marcat de Arsenal. Deţinătoarea trofeului a primit penalti, în minutul 62, după ce Kvaratskhelia a fost faultat, iar Ousmane Dembele a egalat de la punctul cu var, în minutul 65.

Scorul de pe tabelă a rămas neschimbat, 1-1, iar soarta finalei s-a decis la penaltiuri. Goncalo Ramos a început seria loviturilor de departajare, învingându-l pe David Raya, dar Gyokeres a egalat pentru londonezi. Doue a transformat şi Eberechi Eze a trimis pe lângă poartă, dar Raya a apărat şutul lui Nuno Mendes şi a rămas 2-1 pentru PSG. Declan Rice a adus egalitatea pe tabelă, apoi Hakimi a înscris pentru 3-2 în favoarea francezilor. Martinelli a făcut 3-3, Lucas Beraldo a transformat şi el, iar Gabriel a trimis direct în peluză aducând astfel victoria parizienilor.

PSG se impune la lovituri de departajare, scor 4-3, şi îşi păstrează titlul cucerit şi anul trecut.

PSG: Safonov – Hakimi, Marquinhos (Zabarnyi 106), Pacho, Nuno Mendes – Fabian Ruiz (Zaire-Emery 95), Vitinha (Beraldo 106), Joao Neves – Doue, Dembele (Goncalo Ramos 90+6), Kvaratskhelia (Barcola 83). ANTRENOR: Luis Enrique

ARSENAL: Raya – Mosquera (J. Timber 66), Saliba, Gabriel Magalhaes, Hincapie – Declan Rice, Lewis-Skelly (Zubimendi 91) – Saka (Madueke 83), Odegaard (Gyokeres 67), Trossard (Martinelli 93) – Havertz (E. Eze 91). ANTRENOR: Mikel Arteta

Cartonaşe galbene: Mosquera 47, Saka 54, Gyokeres 98, Rice 103 / Joao Neves 90+6, Nuno Mendes 118

Arbitri: Daniel Siebert – Jan Seidel, Rafael Foltyn (toţi Germania) – Sandro Scharer (Elveţia)

Arbitru VAR: Bastian Dankert (Germania)

Exit mobile version