Propaganda pentru utopia ciclistă – Editorial de George Scarlat
Propaganda pentru utopia ciclistă a impus stereotipul poporului olandez pe bicicletă. Olanda este percepută ca liberală, așa că ce vine de acolo nu poate fi decât frumos și admirabil.
Blonda pe bicicletă, pedalând cu picioarele ei lungi, ce poate fi mai atractiv pentru “velotopia”, adică utopia ciclistă?
Adevăratul simbol al “velotopiei” este comunismul asiatic, mai ales China. Bicicleta era de neînlocuit pentru că nu existau mașini private din cauza sărăciei lucii, dar și a egalitarismului comunist extrem, care interzicea posesia de autoturisme.
Pentru noi, românii, stereotipul poporului pe bicicletă a fost reprezentat de milioanele de chinezi îmbrăcați în salopete identice (foto sus). După moartea dictatorului Mao Zedong, Deng Xiaoping, autorul reformelor care au modernizat China promitea câte “o bicicletă în fiecare casă”, ca atribut al prosperității. În foto jos este Beijing în 1986, când reformele permiseseră deja apariția de mașini private, însă bicleta era încă la putere.
Odată cu avântul Chinei și creșterea prosperității din prezent, chinezii renunță la biciclete în favoarea autoturismului. Ponderea bicicletei ca mijloc de transport scade constant, în timp ce numărul de autovehicule crește exponențial.
Ceea ce omit propagandiștii “velotopiei” este că Olanda o fi ea ciclistă, dar este totodată cea mai motorizată țară din Europa, cu 77 km de autostradă la 1000 kmp suprafață. Spre comparație, vecinele Belgia și Luxemburg au doar câte 58 km respectiv 56 km de autostrăzi la 1000 kmp, în timp ce Germania, considerată “mama autostrăzilor”, are doar 35 km autostrăzi la 1000 kmp.
Olandezii au preferat dintotdeauna bicicleta, iar în 1960 ajunseseră la o distanță de 1500 km pe an parcursă de fiecare locuitor. Însă la fel ca în China comunistă, pe măsură ce olandezii au prosperat și și-au permis să își cumpere mașini, distanța parcursă anual pe bicicletă pe locuitor s-a prăbușit în numai 10 ani de la 1500 km în 1960 la 800 km în 1970!
Declinul ciclismului olandez în favoarea automobilismului a fost oprit însă de campania deputatei socialiste Maartje van Putten la începutul anilor ‘70. Pentru că pe vremea aceea nu exista obiectivul “decarbonizării” societății ca acum, van Putten a motivat că mașinile ucid copii, bazându-se pe o statistică care arăta că 500 copii cad victimă anual accidentelor de mașină în Olanda. Campania ei cu puternic caracter emoțional, “Stop de kindermoord”, adică “Stop uciderii copiilor” a avut succes, mai ales că a coincis cu criza de petrol din 1973, așa că în Olanda au început restricțiile privind circulația și prezența autoturismelor în orașe, iar ciclismul a fost revigorat.
Campania socialistei Van Putten a avut la bază motivații ideologice, nicidecum siguranța copiilor, pentru că în Olanda nici în prezent, după 50 de ani, cască nu este obligatorie pentru copii pe bicicletă, în timp ce în țările scandinave este obligatorie, iar în anumite țări ca Australia cască este obligatorie pentru toți cicliștii, indiferent de vârstă.
Vedeți cinismul și ipocrizia? Socialista pentru a promova “velotopia” a pretextat siguranța copiilor, însă portul obligatoriu al căștii de protecție ar fi fost o restricție pentru ciclism, așa că nu a fost pus în discuție.
Van Putten a continuat neobosită să impună și altora “modelul olandez”, adică “velotopia”, pentru că a ajuns mai întâi parlamentar european și apoi înalt funcționar al Băncii Mondiale.
Olanda e o țară perfect plată, bicicliștii nu sunt nevoiți să pedaleze la deal, iar distanțele dintre orașe sunt scurte. Având climat oceanic, Olanda este o țară cu climă răcoroasă, nu este caniculă și bicicliștii nu ajung transpirați la destinație. În Olanda nici nu prea ninge, nu sunt zăpezi, troiene, viscole sau polei pe timp de iarnă.
Nu am nicio problemă cu biciclismul, dimpotrivă. La un moment dat dețineam în același timp vreo 4 biciclete în familie. Însă dezaprob acțiunile menite să modeleze orașele conform unor utopii și sub pretextul protejării sau promovării ciclismului să restrângă până la interzicere traficul auto, dreptul de a avea în proprietate un autoturism și de a circula cu el, pentru ca acesta este scopul evident al ideologilor.
George Scarlat a fost jurnalist la Evenimentul Zilei, Libertatea și Ziua.