Eva Ionescu și David Carteputredă, au câștigat Selecția Națională FRT la 11 ani, informează frt.ro. Cei mai buni jucători de tenis de 11 ani din România au participat la Selecția Națională a FRT din acest an, organizată la Centrul Național de Tenis.
A fost un turneu puternic, cu grupe valoroase, câștigat de Eva Maria Ionescu, de la AS Tenis Club Curtea de Argeș, la fete, și de David Cristian Carteputredă, de la Viva Tenis Club Galați, la băieți.
Eva Maria a câștigat toate cele trei meciuri din Grupa A, pierzând doar două game-uri, locul doi fiind ocupat de Alessia Maria Florea, de la Viva Tenis Club Galați, cu două victorii în cele trei meciuri.
Pe lângă acest rezultat, Eva, ca lider în clasamementul național de 12 ani, a fost convocată la Selecția Națională de 13 ani, reușind o premieră istorică, calificarea în primele 8 sportive de 13 ani din țară la numai 11 ani.
Asta după ce a obținut victoria în turul preliminar în turneul de 8, obținând un meritoriu loc 7. De asemenea, a participat la turneul de la Samtronic – Constanța, turneu de categoria A (14 ani), obținând locul 3 la începutul lunii octombrie, înainte de selecția de 13 ani. Apoi a mai participat la turneul de la Politehnica, turneu de categoria A, 14 ani, unde a obținut locul 3.

