Poveste cu Mos Niculae

Mulţi dintre noi ne încăpăţînăm să nu credem în Moş Niculae. Dar, el există! Uneori, ia chipul unui tînăr bruneţel şi îi ajută pe cei pe care i-a admirat cîndva

E frig în Giuleşti. Şi mizerie. Cartierul de dincolo de podul Grant continuă să rămînă la fel de sărac ca în vremurile cînd muncitorii feroviari de la atelierele „Griviţa” îşi lăsau sîngele vişiniu pe caldarîmul murdar. E frig, e rece şi pustiu. Iarna a venit, dar zăpada nu vrea să îşi facă loc din norii gri, cu forme de monştri, care ne bîntuiau visele copilăriei. Stadionul pare îngheţat, ca un palat de la Polul Nord, în care castelanii au încremenit de un secol. Prin geamul spart al casei de bilete, vîntul îşi face de cap. Pe un perete scorojit, un program de meci pe care scrie „Rapid – Wolsburg” atîrnă într-o poziţie nefirească, uşor grotescă. Dincolo de zidul tribunei a II-a, în triaj, o locomotivă ameţită se scutură strigîndu-şi răguşit neputinţa. Îi e dor să salute un gol fabulos al nebunilor în vişiniu. Natura nu pare încremenită, ci moartă. Şi totuşi, undeva, în burta stadionului, se aud murmure. E semn că viaţă mai există! În fumul înecăcios al bodegii, la o masă din lemn, cu două „ţuiuri” în faţă, doi bătrînei îşi contrazic amintirile de altădată. „Ai dat gol, dar ai ratat şi un penalty, cu Lokomotiv Sofia. Ai fost „puşcărie”, băi, „Parpală!””. Cel care a vorbit e ascultat cu respect de cei din jur. E Sandu Neagu, fostul golgheter al Rapidului. Nu contează ce este acum, ci doar ce a fost cîndva. „Şi tu cît ai să mai trăieşti doar din golul de la Guadalajara, „Ţigane”?”, îi aruncă o „aroganţă” cel supranumit „Parpală”. Şi acesta este privit cu respect de asistenţă. E Teo Codreanu, alt fost atacant de soi al Giuleştiului.

Prin hubloul din dreptul scaunului său, Moş Niculae priveşte către plafonul de nori. Ca să nu fie recunoscut, s-a metamorfozat într-un tînăr oacheş. Are treabă, undeva, în România. E pe grabă şi trebuie să se întoarcă rapid.

„Parpală” şi „Ţiganul” n-au terminat disputa. Şi nici n-o vor termina vreodată. E veche de mai bine de trei decenii, din vremea cînd erau tineri, azvîrleau din crampoane iarba Giuleştiului iar gagicile roiau în jurul lor. Acum, nimic n-o să mai fie din ce-a fost. Au ieşit din bodegă înghiontindu-se, ca pe vremuri. „Ţiganul” catapultează şmechereşte, din două degete, chiştocul ţigării, în timp ce „Parpală” scuipă şuierat, printre dinţi. „Să ai sărbătorile fericite,”Ţigane”!”. „Şi tu ca ale mele, „Parpală”!”. Neagu se îndreaptă încet către camera de sub peluza de lîngă teatru. Ciroza nu-i dă pace. A mai trecut un an. Cîţi or mai urma? Străbate tunelul curbat şi împinge uşa care scîrţîie îngrozitor. Jos, lîngă godin, observă un teanc de bancnote. „De unde dracu e „materialul” ăsta? Te pomeneşti că a venit Moş Niculae! Da ce-i cu atîtea întrebări? Bine că am de medicamente, am ieşit şi din iarna asta! Abia aştept să-i spun lui „Parpală””. Codreanu coboară destul de greoi din tramvai. N-a strîns niciodată bani de maşină. Prin crăpătura treningului vechi, frigul îi zgîndără reumatismul. Parcă e mai cald pe coridorul clădirii din cărămidă. Împinge uşa din lemn a garsonierei şi înşurubează becul atîrnînd din tavan. Pe masa şchioapă zace un teanc de bancnote. „Ia uite, frate, ce de „lovele”! Hai, că am driblat iarna. O să încep să cred în Moş Niculae acu, la bătrîneţe. Trebuie neapărat să-i zic şi „Ţiganului””.

Pe holul aeroportului, Moş Niculae se grăbeşte să prindă cursa către Paris. Şi-a terminat treaba aici. E liniştit, nimeni nu-l poate recunoaşte. Are acelaşi chip de tînăr brunet. În spate aude vocea unui puşti. „Mami, uite-l pe Daniel Niculae, fotbalistul!”.