Chiar când a picat soarele sub orizont, am ajuns la o exploatare minieră părăsită, părăsită credeam noi. Brusc apare un copil care fugea de colo colo, apoi un barbat, apoi altul…parcă eram în Mad Max. Cel ce părea şeful locului ne-a întâmpinat şi într-o englezo-spaniolă cu ample mişcări de mâini, ne-a invitat la masă unde se servea ciorbă din cap de lama şi margarină pe o pâine mucegăită, într-o sală murdară cu bucăţi de carne proaspăt tăiate puse la uscat.
Cei doi proprietari, care aduceau minereu de la aproape 5000m altitudine, de pe pantele vulcanului Ollague ca mai apoi, prin diferite procedee să extragă sulful. Produceau cât să supravieţuiască, stăteau şi câte 4 luni aici şi visau la utilaje la mâna a doua din estul Europei, cele din Chile, fiind prea scumpe.
Bismarc, copilul unuia dintre proprietari, care a mâncat in 5 minute un pumn de bomboane şi toată dimineaţa a stat pe lângă bicicletele noastre să mai primească ceva, a primit toate dulciurile noastre.
