Naţionala României va încheia anul 2020 pe locul 37 în clasamentul FIFA, dat publicităţii joi, în timp ce Belgia va ocupa primul loc pentru al treilea an consecutiv.
România a reuşit să încheie anul pe acelaşi loc pe care l-a început, unul departe de pretențiile unei naționale de top.
Locurile ocupate de naţionalele pe care România le va întâlni în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022:
- Germania (13)
- România (37)
- Islanda (46)
- Macedonia de Nord (65)
- Armenia (99)
- Liechtenstein (181)
Belgia, antrenată de spaniolul Roberto Martinez, rămâne lider, după ce a câştigat şase din cele opt meciuri jucate anul acesta, calificându-se la turneul final al Ligii Naţiunilor. Podiumul clasamentului este completat de campioana mondială, Franţa, şi de campioana Americii de Sud, Brazilia.
Clasamentul FIFA pe luna decembrie:
- Belgia 1.780 puncte
- Franţa 1.755
- Brazilia 1.743
- Anglia 1.670
- Portugalia 1.662
- Spania 1.645
- Argentina 1.642
- Uruguay 1.639
- Mexic 1.632
- Italia 1.625

