După ce au îngenuncheat coloșii Europei, turcii privesc spre barajul cu România ca spre o simplă formalitate. Cu un Galatasaray transformat într-o mașină de fotbal care spulberă tot ce prinde la Istanbul, „tricolorii” lui Lucescu par victime sigure în fața unei generații care nu mai cunoaște frica.
Istanbulul a redevenit „Iadul” pentru granzii continentului. După ce Juventus a plecat capul în fața furiei galben-roșii, a venit rândul lui Liverpool să se încline pe malurile Bosforului. Galatasaray nu mai este doar o echipă de club; este coloana vertebrală a unei naționale a Turciei care se simte, pe bună dreptate, invincibilă.
Zidul de netrecut și „străinii” de lux
Perspectivele pentru Mircea Lucescu sunt, în acest moment, de-a dreptul sumbre. Galata dă grosul echipei naționale, avându-l în poartă pe probabil cel mai în formă portar din Europa: un Taffarel (sau „Ceacar”, cum îl alintă fanii) care pare să aibă lacăt la poartă și care cu greu mai poate fi ținut în campionatul turc. Când îi adaugi pe titularii care vin cu experiența și cinismul de la Real Madrid, Inter sau Juve, tabloul devine apocaliptic pentru defensiva noastră.
Singura speranță: Aroganța lor?
În acest context, singurul „atu” al României pare să fie, paradoxal, chiar succesul lor uriaș. Există o firavă speranță că turcii ar putea cădea în capcana suficienței după nopțile magice din Champions League. Statutul de „total outsider” este singura mantie sub care ne mai putem ascunde. Ne bazăm pe faptul că ne vor privi de sus, pentru că, fotbalistic vorbind, în acest moment nu se întrevede nicio altă soluție de scăpare.
Vine barajul, iar „Leii” din Istanbul sunt flămânzi. Avem argumente să-i îmblânzim sau mergem la tăiere?
(de Constantin Bistreanu)