Simona Halep i-a răspuns Carolinei Wozniacki, care îi criticase pe organizatorii Miami Open pentru că au invitat în competiţie o persoană care a fost depistată pozitiv.
Halep i-a sugerat lui Wozniacki să citească mai bine decizia TAS care spune că nu a fost vorba despre un dopaj, ci despre un supliment contaminat.
„Caroline Wozniacki a fost aici astăzi mai devreme şi a spus că nu crede că persoanele ieşite din joc din motivele pentru care ai fost tu ar trebui să primească wild card-uri pentru competiţii. Mă întreb care este reacţia ta la asta?” – a fost întrebarea primită de Halep în conferinţa de presă.
Simona a întrebat: „De ce a spus asta?”
Jurnalistul i-a precizat că daneza a făcut declaraţia în conferinţa de presă pe care o susţinuse ceva mai devreme după meciul câştigat în faţa Clarei Burel pe acelaşi teren pe care a jucat ulterior şi Simona Halep.
„Da, dar de ce? Eu nu am făcut nimic greşit. Nu am trişat. Nu m-am dopat. Aşa că e mai bine dacă citim decizia de la TAS, că a fost un supliment contaminat, nu a fost dopaj.
Nu am avut niciodată de-a face cu dopajul. Nu m-am dopat niciodată, deci nu sunt o trişoare. A fost minunat să mă întorc.
O singură persoană care este negativă în privinţa mea nu este atât de importantă, pentru că am sute de oameni care îmi oferă dragoste, aşa că voi accepta asta”, a declarat românca.
Wozniacki a fost întrebată în conferinţa de presă de după meciul ei ce părere are despre revenirea Simonei în competiţii.
„În primul rând, întotdeauna mi-a plăcut Simona. Am avut întotdeauna o relaţie bună. Am fost foarte deschisă în trecut în legătură cu ceea ce simt despre dopaj şi toate acestea.
Cred că părerea mea despre dopaj este aceeaşi. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toată lumea. Este opinia mea.
Din nou, nu mă refer direct la Simona, dar dacă cineva trişează intenţionat, dacă cineva a fost testat pozitiv pentru dopaj…
Înţeleg de ce un turneu vrea să aibă o mare vedetă, dar cred… nu este o critică la adresa nimănui… dar este convingerea mea personală, nu cred că oamenii ar trebui să primească wild card-uri după aceea.
Dacă vrei să te întorci şi a fost o greşeală, înţeleg, ar trebui să munceşti pentru a urca de jos în sus. Aceasta este părerea mea personală despre aceste lucruri.
Este evident că situaţia Simonei a trenat mult timp. I s-a redus suspendarea. Nu a fost o exonerare, ci o reducere a pedepsei. Acum a fost în afara jocului pentru o vreme şi se va întoarce.
Din nou, sper doar la un sport curat. Asta este tot ce îmi doresc. Vreau să am modele bune pentru tânăra generaţie. Este un sport în care sunt mulţi bani, multă competitivitate, mulţi concurenţi. Îmi doresc o luptă corectă.
Întotdeauna am fost o sportivă foarte cinstită şi întotdeauna m-am uitat la tot ceea ce am luat. Chiar şi când iau Tylenol este ceva ce verific de două, de trei ori.
Tot ceea ce vreau este ca copiii mei să se uite cu consideraţie şi să spună: Ştiţi ceva, vreau să joc tenis şi vreau să joc corect. Încă mai am o şansă. Vreau să concurez în mod cinstit cu toţi ceilalţi.
Acesta este punctul meu de vedere şi modul în care îmi cresc şi copiii. Să lupt corect. Nu contează unde vei fi, ce vrei să faci, fă-o cu o mentalitate corectă, da. Acolo sunt eu”, a spus daneza.

