Nouă ani de când România l-a retras pe Ronaldo

La 8 iunie 2011, Ronaldo Nazario da Lima, unul dintre cei ai mari fotbaliști din istorie, a spus adio fotbalului.

Pe 8 iunie 2011, legendarul brazilian Ronaldo evolua pentru ultima dată în tricoul naţionalei Braziliei, într-un meci amical disputat împotriva României, la Sao Paolo.

Meciul a avut loc într-un context bizar. Brazilia îi pregătise o retragere cu fast, un amical contra Olandei, dar batavii nu au mai putut onora invitatația. Așa a ajuns România să devină partenerul Selecao pentru un meci de legendă. Tricolorii au traversat Oceanul a doua zi dimineață, după ce învinseseră Bosnia, în preliminariile Euro 2012, un 3-0 categoric, la finalul căruia Răzvan Lucescu și-a dat demisia. Peste noapte, toate vedetele naționalei s-au dat lovite, plecând în vacanță, astfel că la aeroport au venit numai jucători din țară, plus Marica, singurul stranier. Mutu, Tamaș, Raț, Săpunaru au dat bir cu fugiții. Naționala fost condusă de trio-ul Ștefan Iovan – Emil Săndoi- Bogdan Stelea, care au avut la dispoziție tot ce era mai bun în țară. De partea cealaltă, Brazilia alinia un 11 redutabil, cu Neymar în prim plan, care la vremea aceeea avea numai 19 ani, dar și cu alte nume grele, precum Maicon, Lucio sau Robinho.

Tătărușanu a fost imbatabil

Unicul gol al partidei a fost marcat de Fred, în minutul 21. Ronaldo a intrat în minutul 31, în locul lui Fred, însă a părăsit terenul la pauză, fiind înlocuit de Nilmar. A avut o ocazie mare de a marca, liber în trei metri, însă Ciprian Tătăruşanu a avut un reflex de zile mari. Ar fi fost golul cu numărul 63 pentru legenda braziliană, ce a bifat 98 de meciuri pentru naţionala Selecao. Gabi Mureșan a lovit bara cu un șut de la 40 de metri, iar în repriza secundă Torje a încercat să-l surprindă pe Victor cu un șut de la distanță. Per-ansamblu, România s-a comportat onorabil și puțin a lipsit să producă surpriza.

Chiar dacă a suferit numeroase accidentări, unele dintre ele dintre cele mai grave, Ronaldo a câştigat în cariera sa de două ori Cupa Mondială (1994, 2002), de alte două ori Copa America (1997, 1999) şi Cupa Confederaţiilor cu Brazilia (1997). Singurul său regret este faptul că nu a cucerit niciodată trofeul ligii Campionilor, chiar dacă a fost desemnat “Balon de Aur” în 1997 şi 2002, pe vremea când evolua la Internazionale Milano, respectiv Real Madrid. În cariera sa, în afară de cele două formaţii, Ronaldo a mai evoluat la Cruzeiro, PSV Eindhoven, Barcelona, AC Milan şi Corinthians.

 

Brazilia – România 1-0 (1-0)

A marcat: Fred (21)

Brazilia: Victor – Maicon, Lucio (Luisao 70), David Luis, Andre Santos – Elias, Sandro (Lucas Leiva 60), Jadson – Robinho (Lucas Moura 67), Fred (Ronaldo 30, Nilmar 46), Neymar (Thiago Neves 76)

Selecționer: Mano Menezes

România: Tătărușanu (Pantilimon 67) – Râpă, Papp, Gardoș, Latovlevici – Torje, Bourceanu (Gabi Giurgiu 66), Gabi Mureșan (Dan Alexa 80), Sânmărtean (Alexe 53) – Marica (Zicu 72), Surdu (Tănase 46)

Selecționer: Ștefan Iovan

Arbitru: Sergio Pezzotta (Argentina)

Stadion: Estadio Municipal Paulo Machado de Carvalho (Sao Paolo, Brazilia)

Stiri recente

Simona Halep împlineşte 32 de ani

Simona Halep împlineşte astăzi 32 de ani. Ea a fost suspendată patru ani pentru dopaj și a ieşit din...