Reprezentativa de rugby a României s-a aflat într-un turneu în America de Sud, unde a disputat două meciuri de pregătire.
Stejarii au fost învinși, duminică, scor 26-20, de Uruguay, în al doilea meci test disputat cu naționala Uruguayului, la Montevideo.
În primul meci, la 10 iulie, “stejarii” s-au impus cu 30-22.
La începutul lunii, România a mai disputat un meci test cu Italia, pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf din Bucureşti, confruntare pierdută cu 13-45 de “stejari”.
România este calificată la Campionatul Mondial de Rugby din 2023, care are loc în Franța, în perioada 8 septembrie -28 octombrie.

