Nadal revine în circuit la Barcelona

Rafael Nadal, care nu a mai concurat de la Brisbane, din ianuarie, a fost inclus pe tabloul turneului ATP 500 de la Barcelona, unde îl va înfrunta în primul tur pe Flavio Cobolli, locul 63 ATP.

Prezent la Barcelona încă de miercuri şi la tragerea la sorţi, spaniolul în vârstă de 37 de ani, coborât acum pe locul 646 mondial, a câştigat de 12 ori turneul de la Barcelona, ultima dată în 2021.

Nadal, care a ajuns până în sferturile de finală la Brisbane în ianuarie, s-a retras apoi de la Melbourne din cauza unei accidentări la coapsa stângă.

Apoi, el s-a retras de la Doha, Indian Wells şi Monte Carlo, invocând de fiecare dată acelaşi motiv: „Corpul meu nu mă lasă”.

Stiri recente

Serbia a învins Austria, scor 2-0, şi rămâne în Divizia A a Ligii Națiunilor. Rezultate

Echipa naţională a Serbiei a învins, pe teren propriu, scor 2-0, echipa naţională a Austriei, viitoarea adversară a României...