Site icon Sport Magazin

Mutu, despre transferurile lui Coman, Olaru și Deac

Antrenorul Adrian Mutu a recunoscut interesul FC Rapid pentru transferurile lui Florinel Coman şi Darius Olaru sau Ciprian Deac. Dar a precizat că transferurile nu sunt realizabile.


„Da, este adevărat că îi dorim. Am vorbit personal cu domnul Gigi Becali, dar altele sunt preţurile. Nu ne permitem aşa ceva. Şi cred că treaba e încheiată, nu mai avem ce să discutăm. Doar pot să le spun baftă în continuare”, a afirmat tehnicianul.

În ceea ce îl priveşte pe  Ciprian Deac (CFR Cluj), antrenorul a menţionat că acest transfer este de asemenea greu de realizat: „Nu cred că CFR Cluj s-ar despărţi de Deac. În plus, nu ştiu dacă el ar dori să plece din Cluj. A jucat mulţi ani acolo şi e legat de afacerile pe care le are în Cluj”.

„Preferăm să aşteptăm, pentru că am făcut până acum transferuri bune, transferuri ţintite, ca să spun aşa. Normal că ne-am mai dori jucători, dar nu putem să-i luăm pe toţi”, a explicat el.

FC Rapid a efectuat în această vară zece transferuri: Paul Iacob, Andrei Ciobanu, Valentin Costache, Marko Dugandzic, Jayson Papeau. Florin Ştefan, Damien Dussaut, Codruţ Sandu, Alexandru Crivac şi Alexandru Măţan.

Exit mobile version