Andy Murray (52 ATP) a fost eliminat în primul tur la turneul de la Miami, fiind învins de Dusan Lajovic (76 ATP).
Lajovic s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5 şi va juca în turul doi cu Maxime Cressy (30 ATP).
Tot în primul tur, Gael Monfils (280 ATP) a abandonat în primul set cu Ugo Humbert (78 ATP), la scorul de 3-3. Monfils a acuzat o durere la încheietura mâinii drepte.
În turul doi, Humbert va evolua cu Miomir Kecmanovic (29 ATP).

