Momentul adevarului

“Tricolorii” joaca sîmbata, la Constant a, împotriva Olandei, un meci poate decisiv pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din vara anului viitor. O victorie a trupei antrenate de Victor Pi urca, ob inuta înaintea ultimelor partide ale noastre, contra Luxemburgului, Albaniei si Bulgariei, ne-ar aduce deja foarte aproape de competi ia ce va fi organizata de Austria si Elve ia

Se apropie marele nostru meci din preliminariile pentru Euro 2008, cel împotriva Olandei, favorita iniţială a grupei G. Cine cîştigă sîmbătă, la Constanţa, în mod normal nu poate rata califi carea. Pentru oaspeţi şi o remiză este practic sufi cientă, avînd în vedere faptul că ei ar acumula cu trei puncte mai mult decît Bulgaria (la număr egal de partide), în condiţiile în care au disputat ambele jocuri cu vecinii noştri de la sud şi, la rezultate directe, au avantaj în faţa acestora. În schimb, pe noi un egal ne-ar obliga măcar să repetăm rezultatul şi la deplasarea pe care o vom efectua luna viitoare la Sofi a. Asta evident dacă luăm în considerare victoriile noastre aşteptate contra Luxemburgului şi împotriva Albaniei. Olandezii păstrează şanse mari la locul al doilea chiar dacă pierd pe malul Mării Negre, ceea ce înseamnă că vor juca sîmbătă, măcar teoretic, mai relaxaţi decît noi. În ceea ce priveşte o eventuală remiză, pe “tricolori” i-ar dezavantaja una cu goluri, după acel 0-0 de la Rotterdam. La egalitate de puncte între noi şi olandezi, am pierde în faţa lor din cauza golului (sau a golurilor) primite pe propriul teren.

Chivu poate juca

După ce ratase meciul tur, disputat în primăvară la Rotterdam, Cristi Chivu a fost aproape de a pierde şi jocul retur cu selecţionata ţării în care a debutat ca “stranier”. O accidentare în jocul amical, disputat contra Germaniei, luna trecută, a ridicat un semn de întrebare asupra sa. Chivu s-a recuperat însă şi a revenit marţea trecută, cînd a evoluat pentru Internazionale Milano în Liga Campionilor. Pe de altă parte, cel puţin trei dintre jucătorii pe care Piţurcă i-a chemat la lot atunci cînd au fost valizi nu vor juca împotriva Olandei. Aceştia sînt Cosmin Contra, Mirel Rădoi şi Sorin Cociş, care au ieşit pentru moment din circuit din cauza unor acidentări.

Olandezii au absente sonore

Oaspeţii vin la Constanţa fără două dintre “piesele grele”: mijlocaşul lui Real Madrid, Wesley Snijder, şi atacantul lui Arsenal Londra, Robin van Persie, ambii afl aţi în stare de suspendare. Ultimul a fost prezent săptămîna trecută în Ghencea, la întîlnirea “tunarilor” cu Steaua, în aceeaşi Liga Campionilor. Însă, dacă selecţionerul Victor Piţurcă a avut parte de numeroase probleme în ultimele jocuri din cauza accidentaţilor şi a suspendaţilor, omologul său de pe banca “portocalelor” are oricînd la dispoziţie variante de rezervă la fel de valoroase ca şi pierderile.

Van Nistelrooij, în mare forma

Certat la un moment dat cu selecţionerul Van Basten, atacantul lui Real Madrid Ruud van Nistelrooij reprezintă acum cel mai mare pericol din atacul olandez. Miercurea trecută a reuşit un meci excepţional pe “Stadio Olimpico” din Roma şi două goluri în poarta lui Lazio, în etapa a doua a grupelor din Liga Campionilor. În plus, Van Nistelrooij este unul dintre oamenii pe “spinarea” căruia Realul condus de germanul Bernd Schuster a înregistrat un debut excelent de sezon în Primera Division. Probabil că, pentru apărarea noastră, atacantul în vîrstă de 31 de ani va reprezenta principalul pericol în jocul de la Constanţa.

S-au chinuit în deplasari

Asemenea echipei noastre, băieţii lui Van Basten nu au pierdut nicăieri în aceste preliminarii. Însă la meciurie din deplasare au avut momente grele, care le-ar fi putut periclita calificarea. Două jocuri aparent fără istoric au fost la un pas de a da peste cap calculele calificării în această grupă. În prima etapă, în Luxemburg, la o selecţionată fără punct (cu doar un gol marcat) chiar şi acum, după nouă întîlniri,”lalelele” au cîştigat doar cu 1-0, printr-un gol reuşit tocmai în minutul 86, datorită unui şut deviat. Scenariul s-a repetat luna trecută, în Albania, unde Olanda a învins tot cu 1-0, marcînd chiar în prelungiri! Albania este singurul outsider care a pus probleme, stricînd planurile bulgarilor, cu o remiză la Sofia. Tot Albania este adversarul nostru din ultima etapă, dar din postura de oaspete.

Bulgarii stau sîmbata

După meciul nostru cu Olanda, primele trei clasate din grupă vor acumula acelaşi număr de jocuri, respectiv nouă. Asta pentru că bulgarii stau, celelalte jocuri urmînd a fi Belarus – Luxemburg şi Slovenia – Albania. Ambele fără interes în ceea ce priveşte calificarea. Luxemburghezii nu pot emite nici un fel de pretenţii, în timp ce bieloruşii îşi doresc victoria neapărat, în încercarea de a continua lupta cu slovenii şi cu albanezii (duel direct sîmbătă) pentru al patrulea loc.

Sport Magazin numarul 80 (8 – 14 octombrie 2007)

Stiri recente

Burcă nu mai este antrenorul echipei Dinamo

Clubul Dinamo 1948 Bucureşti a anunţat oficial încetarea raporturilor contractuale, de comun acord, cu antrenorul Ovidiu Burcă. Burcă a început...