Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, le-a transmis fanilor să aibă un comportament decent la meciul cu Kosovo pentru că eventualele incidente pot afecta echipa națională.
România va întâlni Kosovo pe 15 noiembrie şi Cipru pe 18 noiembrie, în ultimele meciuri din Grupa C2 a Ligii Naţiunilor. Tricolorii conduc grupa cu 12 puncte, după care urmează Kosovo, 9 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.
„Înaintea meciului cu Kosovo vreau să vă vorbesc din inimă, ca un jucător care ştie cât de important este sprijinul vostru. Ne aflăm într-un moment decisiv pentru România, un moment în care fiecare dintre noi poate contribui la un obiectiv comun, calificarea la Campionatul Mondial. Pe teren noi dăm totul, dar avem nevoie de voi să fiţi la fel de concentraţi şi responsabili în tribună. Fiecare gest al vostru contează, fiecare strigăt de susţinere ne împinge înainte. Haide să fim inteligenţi, să nu lăsăm incidente sau acţiuni să umbrească munca noastră şi a voastră. Fotbalul ne uneşte, iar împreună putem reuşi”, a fost mesajul lui Nicolae Stanciu.

