Site icon Sport Magazin

Mensik a câștigat turneul de la Miami, după ce l-a învins pe Djokovici 

Novak Djokovici nu a cucerit cel de al 100-lea titlu, fiind învins în finala turneului Masters 1000 de la Miami de către cehul Jakub Mensik, 19 ani, care s-a impus, scor 7-6 (7/4), 7-6 (7/4).

„Dacă sunt aici, este datorită ţie. Am început să joc tenis datorită ţie. Am putut să mă antrenez cu tine. Nu e nimic mai frumos decât să joc cu tine în finala unui turneu.

Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru, eşti o persoană incredibilă”, a spus Mensik la ceremonia de înmânare a trofeelor, care a luat forma unei predări de ştafetă.

„Mă doare să recunosc asta, dar ai fost mai bun în momentele importante, mai ales la serviciui”, a zâmbit Djokovici. „Pentru un jucător tânăr ca tine, aceasta este o mare calitate şi sunt sigur că o vei folosi des în viitor, Acesta este primul tău trofeu din multe altele”, i-a transmis Djokovici tânărului său adversar, care a devenit primul ceh care câştigă un Masters 1000 de la Tomas Berdych, la Paris, în 2005.

O mare speranţă a tenisului, Mensik nici nu se născuse când Djokovici a jucat primele sale meciuri de Grand Slam, în 2005.

Douăzeci de ani mai târziu, sârbul este încă în căutarea celui de-al 100-lea său titlu, o bornă depăşită în sportul masculin doar de Roger Federer (103) şi Jimmy Connors (109).

Djokovici, care s-a retras din semifinalele Australian Open în ianuarie şi a fost campion olimpic la Paris vara trecută, a demonstrat că încă poate atinge vârful la turneul din Florida, unde „m-am distrat cel mai bine de ani de zile”.

Mensik, care a dezvăluit că a fost aproape să se retragă după ce a suferit o accidentare la genunchi, înainte de „un miracol” din partea kinetoterapeutului său, va ocupa luni locul 24 în lume, de departe cea mai bună clasare a sa, în timp ce Djokovic va rămâne pe locul 5, dar va pleca încrezător în căutarea celui de-al 100-lea trofeu.

Exit mobile version